Recent am avut oportunitatea unei discuții despre energie si situația din Mexic, cu fostul președinte al acestui stat – Felipe Calderon. Cu acest prilej, discutând despre sectorul de petrol si gaz natural mexican, mi-a trecut prin minte involuntar Romania ultimilor 15 ani si discuțiile mai recente despre “nu ne vindem tara”.
Fostul președinte Calderon a încercat, fara prea mult succes, sa gestioneze naționalismul prost inteles al mexicanilor, încercând sa transforme compania petroliera de stat – Petroleos Mexicanos (Pemex) intr-o companie moderna si adaptata rigorilor economiei de piața.
Pemex, controlata in întregime de stat, este considerata in industrie ca fiind una dintre cele mai ineficiente companii de profil, având un nivel al producției ce atinge 2,5 milioane barili pe zi, in scădere cu aproximativ 25% in comparație cu nivelul ultimilor 6-7 ani. In același timp, rezervele dovedite au scăzut cu o treime in aceiași perioada de timp, in contextul in care numărul persoanelor angajate in cadrul companiei a crescut cu peste 20%.
Istoria Pemex începe in anul 1938, in timpul guvernării fostului general Lazaro Cardenas. Atunci s-a indus profund idea in societatea mexicana ca sărăcia lor se datorează faptului ca resursele tarii sunt exploatate de companii private si nu incapacității politicienilor de a oferi soluții de dezvoltare durabila pentru tara. In acest context a fost creat Pemex. Mai mult decât atât, prin constituția tarii s-a interzis ca resursele naturale de petrol si gaz natural sa fie exploatate de companii private, sectorul de petrol si gaz mexican devenind un adevărat simbol al naționalismului mexican.
Mulți ani după, aceasta companie de stat a fost condusa de un consiliu director format din 11 persoane: 6 desemnați de președintele tarii si 5 de liderii sindicatelor.
Cei 6 directori executivi desemnați de președintele tarii
