†Părintele Arsenie Boca „Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu”, spunea Părintele Arsenie Boca, ”un fenomen unic în istoria monahismului românesc”, după cum l-a caracterizat Părintele Dumitru Stăniloae. Pe Părintele Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist român, fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, veneau să îl vadă mii și mii de credincioși, atrași de harul și de personalitatea sa. Aveau să vină să îl vadă și mai mulți după moarte. Pe toți i-a învățat, după cum spunea chiar dânsul: ”să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi). Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții. Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri și rosturi sunt străin.” Însă în timpul vieții sale, Securitatea nu credea asta. Sistemul, speriat de faptul că deja din 1940 a declanșat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit ”mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, avea să îl hărțuiască toată viața. După ocuparea țării de