Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Tudor: Când China anunţă investiţii de miliarde într-o ţară, cota acelei ţări creşte

Publicat in Antena 3, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Când China anunţă investiţii de miliarde într-o ţară, cota acelei ţări creşte, a afirmat jurnalistul Radu Tudor, în cadrul emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3.

„Chinezii sunt, probabil, naţia cea mai curtată în momentul de faţă de toate marile democraţii ale lumii. China este printre cele mai bogate ţări ale lumii, dacă nu chiar cea mai bogată, şi cu cea mai mare disponibilitate de investiţii în plină criză”, a explicat Radu Tudor.

„Eu n-aş minimiza nici expresia asta cu tigrul, pentru că este o expresie folosită de 20 de ani de economiştii occidentali pentru economiile care au explodat în sud-estul Asiei şi care au repus pe orbită un întreg continent. Alţii ar fi dat, probabil, sume importante de bani sau ar fi făcut concesii uriaşe să se spună despre ei acelaşi lucru”, a continuat jurnalistul.

„În momentul în care un prim-ministru atât de important, al unei ţări atât de bogate, vine şi laudă ţara ta şi spune că va face investiţii, trebuie să marcăm acest moment ca fiind unul foarte fast pentru România. În momentul în care China anunţă investiţii de câteva miliarde de euro în ţara ta, acelei ţări îi creşte cota şi interesul pentru alte companii, de altă natură, va fi la fel de mare”, a mai spus realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire".

„Chair dacă sunt nişte comunişti, iar mie comunismul îmi crează frisoane de neplăcere, trebuie să spunem un lucru: în momentul de faţă, sunt analişti occidentali importanţi care spun că e bine pentru România că a ales China şi nu Rusia”, a concluzionat Radu Tudor.

Citeşte mai multe despre: radu tudor China investitii chineze investitii china in romania La Ordinea Zilei La Ordinea Zilei cu Dana Grecu si Radu Tudor

Când China anunţă investiţii de miliarde într-o ţară, cota acelei ţări creşte, a afirmat jurnalistul Radu Tudor, în cadrul emi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 22 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 25 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 10 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°