Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul bombardierelor din Marea Chinei

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Washingtonul refuză să recunoască noul spaţiu de apărare aeriană adjudecat unilateral de Beijing deasupra unei vaste zone din Marea Chinei Orientale ce cuprinde insulele Senkaku, aflate în centrul unui contencios cu Japonia. Două bombardiere americane B-52, neînarmate, au survolat acest spaţiu aerian, Pentagonul declarând că a fost o misiune de rutină, prevăzută înaintea anunţului chinez. Dar mesajul este clar.

Sfidând China, două bombardiere americane au zburat în spaţiul aerian asupra căruia Beijingul a decis că are drept de control, dar Pentagonul a precizat că misiunea de luni spre marţi a bombardierelor B-52, plecate din Guam, „este o manifestare a drepturilor internaţionale privind navigaţia şi tranzitul în spaţiul aerian internaţional”.

Nu a existat un răspuns imediat al Beijingului faţă de zborurile efectuate fără notificare prealabilă, cerută în virtutea noii declaraţii a Chinei, care afirmă dreptul de identificare, control şi eventual de declanşare a unei acţiuni militare contra unui avion care intră în zonă. Analiştii arată că regulile Chinei nu fac distincţie între avioanele care zboară în zonă şi cele care zboară spre spaţiul aerian chinez. La Washington,purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki a reiterat convingerea guvernului american că decizia Chinei este o tentativă de schimbare a statu quo-ului şi care va „intensifica tensiunile regionale şi creşte riscul erorilor de calcul, al confruntării şi accidentelor”.

„Dintr-o singură lovitură, decizia Beijingului a injectat noi probleme în relaţiile sale cu -Taiwanul, Coreea de Sud şi SUA, a deteriorat relaţii cu Japonia şi a înfricoşat micile naţiuni din Asia de Sud-Est”, arată Bonnie Glasser, consilier principal pentru Asia la Centrul de studii strategice şi internaţionale.

Declaraţia bruscă a Chinei privind noua sa zonă aeriană enervează ţările din Asia şi în sp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 9 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 9 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 13 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Evaluarea Națională la „Limba și Literatura Română”

Ziarul Vaii Jiului acum 13 ore
Absolvenții claselor a VIII-a au susținut marți prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Limba și Literatura Română. La cel mai dificil subiect au avut de caracterizat un personaj din „Cireșarii”, la care m-ai toți s-au descurcat. Cum? Vor

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°