Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţia de tutun din România, în pericol

Publicat in Puterea, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Asociaţia Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun (AOPFT) atrage atenţia că viitorul producţiei de tutun din România şi din sud-estul Europei va fi puternic afectat de noile reglementări comunitare. Potrivit asociaţiei, 80% din tutunul produs în Uniunea Europeană ar putea să fie interzis, conform prevederilor propuse în noua Directivă a Comisiei Europene, pentru că reprezintă soiuri Oriental sau Burley. Aceste soiuri de tutun nu pot fi procesate fără a se adăuga anumite ingrediente speciale, iar în ultima vreme s-a vorbit mult doar despre interzicerea ţigaretelor mentolate, iar exemplele de ingrediente adiţionale s-au redus doar la mentol. Pentru procesarea tutunului celui mai popular în UE, Burley, care se regăseşte în amestecul de tutun recunoscut ca „american blend”, se folosesc ingrediente suplimentare, iar interzicerea ingredientelor duce, implicit, la interzicerea unui amestec care în ţara noastră este preferat de 90% dintre fumători.

Pentru acoperirea cererii de tutun Oriental şi Burley, există zeci de mii de ferme în Polonia, Italia, Spania, Franţa şi Bulgaria, cu o recoltă de tutun în valoare anuală de 560 milioane de euro în UE. La nivelul României, dacă interzicerea ţigaretelor mentolate şi a celor slim ar duce la pierderea a 19.000 de locuri de muncă, aşa cum arată un studiu Roland Berger, interzicerea a 90% din piaţa de ţigarete ar avea consecinţe devastatoare atât în rândul cultivatorilor de tutun, cât şi al micilor detailişti.

„Decizia de interzicere a utilizării ingredientelor duce la renunţarea cultivării unor tipuri de tutun. Aceasta are consecinţe grave atât în România, cât şi în ţări precum Bulgaria sau Grecia, şi, de aceea, am decis să căutăm împreună soluţii concrete pentru a salva peste 100.000 de cultivatori şi procesatori de tutun din regiune, precum şi locurile de muncă ale altor câteva sute de mii de oameni”, a declarat Pet

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanţa: Un student i-a dat foc unui profesor, nemulţumit de nota obţinută la examen

Mediafax acum 46 minute
Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că, în incinta unei universităţi din Constanţa ar fi avut loc un incident între un cadru didactic şi un student. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au consta

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 2 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

UPDATE - Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro / Bodgan Ivan: Platforma are deja 2,2 milioane de utilizatori şi a procesat 3 milioanr de tranzacţii

News.ro acum 42 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitali

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum o ora
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum o ora
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum o ora
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Mureşan: Ne aşteptăm ca von der Leyen să fie nominalizată pentru un nou mandat de preşedinte al CE

Mediafax acum 55 minute
Siegfried Mureşan scrie, joi, pe Facebook, că liderii Uniunii Europene se reunesc în Consiliul European, la nici trei săptămâni de la alegerile europarlamentare, pentru a ajunge la un acord privind principalele funcţii de conducere la nivel european

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 2 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°