Într-o vineri de octombrie, pe la orele nouă, a sunat telefonul în birou. Răspund și de la celalalt capăt al firului o voce, gravă și autoritară, de jupâneasă, îmi ordonă:

-Un ton de fax ! Întreb cine este și-mi răspunde sec:

- Confort Urban !

M-am întrebat ce să aibă o asemenea instituție cu noi și apăs cu emoţie butonul ,,Start’’.

Din curiozitate, am așteptat lăngă aparat pănă a ieșit prima coală. Am început să o citesc în timp ce faxul se scremea să mai scoată o foaie ilizibilă, cu două fotografii. La început am crezut că este o farsă, dar citind cu atenție epistola, am priceput că era vorba despre un demers civic de cea mai mare însemnătate pentru omenire. Chiar dacă emițătorul nu cunoștea tainele calendarului, i-am dat de îndată importanța cuvenită. Mai precis, misiva respectivă era datată pe 1 noiembrie, iar eu am primit-o cu o zi mai devreme, adica pe 31 octombrie. Dar, iată ce spunea documentul respectiv:

În urma verificarilor în teren, inspectorii societății noastre, au constatat că gardul de beton care împrejmuiește clădirea Colegiului Național ,,M. Eminescu” este înclinat spre exterior, existând pericol de prăbușire.

Avem rugamintea să luati măsurile ce se impun intr-o astfel de situație, pentru a nu pune în pericol viețile cetățenilor din Municipiul Constanța și pentru a nu se repeta întamplarea tragică care a avut loc atunci cand s-a prăbușit gardul de beton al ,,Cimitirului Central’’ și a curmat viața unui trecător (Diacriticile aparțin redacției).

Respectivul act era semnat de o persoană, cu bară, pentru domnul Director Ing. Farcaş Viorel și contrasemnat de Şefa Serviciului Tehnic şi Achiziţii, subinginer Andrei Lucia, şi o altă persoană contrasemnează în numele Cj (probabil consilier juridic n. a.) Talpău Cristian.

Mi-am luat în serios misiunea şi cu celeritate am comunicat șefului meu ierarhic