Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Croitoru, BNR, contrazice teoria ministrului pentru Buget, Liviu Voinea: Nu riscăm deflaţia; creşti impozitele când vrei să stopezi economia

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 noiembrie 2013 ·

Deflaţia ar putea fi combătută fiscal doar prin lărgirea deficitelor, şi nu prin majorări de taxe, care afectează atât cererea, cât şi oferta, afirmă Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, arătând că nu există pericolul deflaţiei, iar bugetul este doar expresia echilibrului politic.  

"Nu sunt la acest moment date care să-mi permită să afirm că există pericolul deflaţiei (...) Seria anticipaţiilor este mult mai stabilă. Dacă ne uităm pe grafice, anticipaţiile se schimbă greu, chiar dacă avem volatilităţi mari care se manifestă în inflaţie. Astfel, dacă inflaţia se va duce sub 1% în prima parte a anului viitor, anticipaţiile nu se vor duce şi ulterior vor trage inflaţia în sus", a spus Croitoru la seminarul EU-Cofile organizat de Alpha Bank, BNR şi ARB.

El a răspuns la o întrebare "teoretică" privind posibilitatea contracarării deflaţiei prin mijloace fiscale.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat recent că majorarea accizei la carburanţi a fost o măsură pentru evitarea deflaţiei, al cărei pericol este mai mare decât cel al unei uşoare creşteri a inflaţiei întrucât din deflaţie nu se iese, generând şomaj şi recesiune

În opinia oficialului BNR, singura soluţie fiscală eficientă pentru contracararea unui eventual fenomen deflaţionist ar fi creşterea defcitului bugetar, care indică populaţiei şi companiilor nevoia de inflaţie a statului şi ancorează anticipaţiile în acest sens.

"În finanţele publice, principala problemă rămâne în continuarea cheltuirea ineficientă. Efortul corect de reformă va fi tot continuarea preocupărilor de îmbunătăţire a cheltuirii fondurilor publice. Ca să cresc taxele pentru a avea cheltuieli ineficiente nu este corect. Şi asta s-a făcut permanent în România, cu două excepţii. În 2010-2011 cheltuielile cu transferurile au crescut mai încet decât cele de capital", a explica

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 13 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°