Trecu, cum trec toate cele de pe lumea asta, şi evenimentul de mare răsunet Summitul China-Europa Centrală şi de Est, găzduit recent de capitala României. Pentru actuala putere organizatoare, momentul a fost unul de triumf. Pentru căuzaşii din partea cealaltă a României (dramatic fracturate în două tabere duşmane) venirea investitorilor chinezi, a premierului celei de-a doua puteri economice a lumii, a altor 15 şefi de guverne central-est-europene şi reuniunea au picat ca o... opăreală.
Summitul s-a terminat, s-au încheiat pentru România (cu investitorii şi marile companii chineze) contracte pe proiecte de investiţii de multe miliarde de dolari. Fiind vorba aici de interesul nostru naţional, reuşita românească de la summit ar trebui să ne unească, să-i facă pe domnii politicieni să mai lase deoparte duşmăniile şi invidia. Măcar speranţa că o serie de proiecte autohtone din domeniile energiei, infrastructurii rutiere şi feroviare, agriculturii ş.a. (unele încremenite de ani buni, din lipsă de finanţare) îşi vor găsi acum rezolvarea cu sprijinul companiilor chineze care vin să investească aici ar trebui să ne ia de pe ochi vălul orbirii pe cumetrii şi criterii politice. Ştim prea bine cine a indus în societatea românească această ură a dezbinării, care ne macină şi nu se temperează nici când, în arealul politic şi economic de la Bucureşti, îşi dau întâlnire şefi de guverne din 17 ţări şi oameni de afaceri din zonă.
Am văzut şi acum, în cele trei zile ale summitului, comentarii critice, reacţii ale unor gurişti de pe televiziuni, din presă, dispuşi să arate oaspeţilor cum se atacă şi se bălăcăresc cele două facţiuni suspomenite, cum caută să minimalizeze, să ridiculizeze fanii şi fanatizaţii idolului de la Cotroceni demersurile guvernului, reuşitele acestuia în organizarea reuniunii, în purtarea negocierilor, în parafarea unor angajamente de
