Furtul a avut loc la ora 19,30 în zona Gării Internaţionale. Ce avea păgubitul în geantă!
Un ieşean care se întorcea de la serviciu a fost jefuit de hoţi în timp ce se afla în zona Gării Internaţionale. În timp ce mergea, un tânăr necunoscut i-a smuls geanta pe care o purta şi a fugit. A doua zi, ieşeanul, în vârstă de 58 de ani, a mers la Poliţie, unde a reclamat furtul. „La data de 26 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de Grigore B., din municipiul Iaşi, despre faptul că în seara precedentă, în jurul orei 19.30, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Iaşi, un tânăr necunoscut i-a sustras o geantă în care avea acte personale şi două telefoane mobile, valoarea prejudiciului fiind de 500 de lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie şi continuă cercetările în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului cauzat“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Reprezentanţii Poliţiei atrag atenţia că obiectele valoroase atrag atenţia hoţilor şi nu trebuie purtate ostentativ.
Furtul a avut loc la ora 19,30 în zona Gării Internaţionale. Ce avea păgubitul în geantă!
Un ieşean care se întorcea de la serviciu a fost jefuit de hoţi în timp ce se afla în zona Gării Internaţionale. În timp ce mergea, un tânăr necunoscut i-a smuls geanta pe care o purta şi a fugit. A doua zi, ieşeanul, în vârstă de 58 de ani, a mers la Poliţie, unde a reclamat furtul. „La data de 26 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de Grigore B., din municipiul Iaşi, despre faptul că în seara precedentă, în jurul orei 19.30, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Iaşi, un tânăr necunoscut i-a sustras o geantă în care avea acte personale şi două telefoane mobile, valoarea prejudiciului fiind de 500 de lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie şi continuă cercetările în vede