Ești om până când oasele încep să-ți scârțâie de tristețe. Acestea sunt cuvintele unui clujean, tată a doi copii, bolnav de epilepsie. Părăsit de soție, bărbatul locuiește într-o baracă uitată de lume, cu cei doi copii ai săi. Pentru ei, sărăcia este mai mult decât un mod de a trăi, este o stare. Și dacă pentru fiecare dintre noi cuvântul sărăcie înseamnă absența figurinelor istorice de pe bancnote, pentru ei familia din Gilău sărăcia reprezintă doar absența viselor de mâine.
Bolnav de epilepsie și fără să aibă un loc de muncă, dar cu doi copii în grijă pe care-i iubește mai mult ca pe sine însuși, părăsit de soție, Gyorgi Rozsa nu disperă, luptă din ultimele puteri pentru cele două minuni din viața lui, Denisa și Cătălin.
Gyorgi se luptă cu epilepsia de la vârsta de 17 ani. Până acum câțiva ani bărbatul avea un umăr pe care să-și aline suferințele și un sprijin în soția lui, care îi era alături când inevitabilele crize de epilepsie aveau loc. Acum e singur, mama copiilor lui i-a părăsit, însă cei trei nu-i poartă resentimente.
„Soția ne-a părăsit acum patru ani. Nu vine deloc pe aici, iar pe copii îi întâlnește numai pe stradă. Nu ne ajută și nu îi ajută nici pe ei cu nimic”, povestește Gyorgi.
Copiii simt lipsa mamei și mărturisesc că le-ar plăcea să locuiască împreună. „Cu mami nu m-am văzut de ceva timp. În trecut ne întâlneam doar jos, la șosea, sau la crucea de aici din deal. Mi-ar plăcea să stau și cu ea, îmi e dor de ea”, spune Cătălin. În schimb, Denisa, care tocmai a împlinit 14 ani, spune că nu a fost niciodată apropiată de mame ei. „Ne întâlnim, vorbim, și atât. Nu am fost niciodată apropiate. Nu mă ajută cu nimic. Pentru mine, mătușa mea îmi este mamă, iar verișoara mea îmi este soră. Atât”, spune Denisa.
Cei trei membri ai familiei nu au un venit sigur lunar. Aceștia trăiesc din 250 de lei, bani pentre care tatăl lor mătura stra
