Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14 adevăruri despre al 14-lea sezon de la „Dansez pentru tine“. În ce paşi se joacă marea finală

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

În cele şapte săptămâni în care au performat în ringul viselor, vedetele au fost nevoite să facă faţă dificultăţilor, de la dansatul pe sandale mai mici cu trei numere, la executarea unor acrobaţii profesioniste. Vineri seara, cuplurile ce se luptă pentru cecul de 60.000 de euro vor pune în scenă stiluri diferite: Lindy Hop, musical, disco, cha-cha şi house.

Vineri, de la 20.30, finaliştii Sore şi Dark, Ilinca Vandici şi Răzvan Marton şi Dima Trofim şi Iulia Clişu vor dansa la Pro TV pe ritmuri de Lindy Hop, musical, disco, cha-cha şi house, iar invitaţii speciali, Catrinel Menghia, Alexandra Dinu şi Andreea şi George Ogăraru, îi vor acompania, în speranţa de a soluţiona câteva cazuri umanitare. Câştigătorul locului I va primi 60.000 de euro, cel clasat pe poziţia secundă, 20.000, iar ocupantul celui de-al treilea loc, 3.000. Celelalte trofee ce se acordă în aceeaşi seară se ridică la 34.000 de euro.

Emisiunea de la Pro TV a adus, şi în acest sezon, momente de cumpănă, dar şi dansuri ce au făcut deliciul publicului.

14 adevăruri despre al 14-lea sezon:

1) A fost primul sezon în care cei mai mulţi concurenţi au fost dansatori profesionişti.

2) Finalistul Dark a dansat pe tocuri, perechea sa de sandale fiind cu trei numere mai mică decât poartă de obicei (41 în loc de 44).

3) Primul 10 a fost acordat în cea de-a doua ediţie a emisiunii, pentru salsa, echipei formate din Elena Ionescu şi Freek.

4) Pe 22 noiembrie, odată cu lansarea blockbusterului „Jocurile foamei: Sfidarea“, dansatorii din echipa de balet au purtat ţinute inspirate din film.

5) În acest sezon s-a dansat pentru prima data Vogue, iar perechile au pus în scenă coregrafia din videoclipul iconic.

6) Două echipe au luat 10 pe linie în ediţia a cincea: Sore şi Dark şi Dana Matei şi Giani Kiriţă.

7) Ruby şi Alexandru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 49 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum o ora
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 32 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 50 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 50 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°