Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interlop din Alba Iulia achitat pentru infracţiuni de criminalitate organizată

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Marius Florin Necreală, un fost membru al lumii interlope din Alba Iulia, este foarte aproape să scape de un proces penal în care este acuzat de infracţiuni din domeniul criminalităţii organizate. Curtea de Apel Piteşti a menţinut soluţia de achitare pronunţată de Tribunalul Vâlcea. Ultima etapă a procesului este recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia de la Curtea de Apel a fost pronunţată în 28 noiembrie 2013. Marius Florin Necreala este judecat pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat şi infracţiuni cu violenţă. Faptele au avut loc înainte de anul 2005. Dosarul se judecă din 2006, când a fost trimisă în judecată gruparea formată din 13 inculpaţi, având ca lideri fraţii Claudiu şi Cozmin Sibişean din Alba Iulia.

Infracţiunile de care este acuzat Marius Necreală (37 ani) au fost disjunse într-un alt dosar, în condiţiile în care inculpatul a fost plecat din ţară timp de mai mulţi ani. La începutul anului 2013, Necreală a fost adus în România din Italia, unde era arestat, iar dosarul de la Vâlcea a putut fi judecat pe fond după aproape 7 ani de la trimiterea în judecată.

Ceilalţi membri ai grupării au primit în total 43 de ani de închisoare cu executare. Dosarul acestora se află în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va începe în 13 martie. Inculpaţii vor beneficia de prevederile noului cod penal, mlt mai permisiv din punct de vedere a pedepselor prevăzute pentru unele fapte penale. Cea mai grea pedeapsă, în acest dosar, a fost încasată de Sibişean Claudiu, care a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare.

Marius Necreală mai este judecat la Alba Iulia în alte două dosare în care este acuzat tot de infracţiuni comise cu violenţă. Într-unul din acestea a existat un mandat internaţional de arest din octombrie 2011. În luna decembrie 2012 a fost reţinut în Itali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 5 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°