Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Yoghinul Giggs! Galezul împlineşte azi 40 de ani

Publicat in Pro Sport, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Galezul de 40 de ani e singurul jucător care a evoluat în toate sezoanele de Premier League din istorie

Giggs are 953 de meciuri pentru Manchester United, lider detaşat în acest top

Se spune că vinul e cu atât mai bun cu cât e mai vechi. O zicală care i se potriveşte de minune şi lui Ryan Giggs, galezul care va împlini astăzi 40 de ani. Dintre care ultimii 26 i-a petrecut ca junior, jucător şi, actualmente, antrenor-jucător la Manchester United. Giggs este un simbol al „diavolilor“ şi unul dintre puţinii jucători din fotbalul modern care au evoluat la acelaşi club pentru întreaga carieră. Şi care, chiar la această vârstă, reuşeşte să controleze un joc prin experienţă şi viziune. A demonstrat-o miercuri seară, când a reuşit un assist perfect pentru Nani, la ultimul gol al lui Manchester United, în victoria cu Leverkusen, scor 5-0. A fost al 953-lea meci pentru „diavoli“ al galezului, care a refuzat să vorbească despre o eventuală retragere. „Nu mă gândesc la meciul 1.000. Dar dacă e să se întâmple, ar fi foarte frumos“, a spus galezul.

Predă yoga

Cum a reuşit însă Giggs să joace la un nivel atât de înalt pentru o perioadă atât de lungă de timp? Motivele constau, conform presei engleze, într-o alimentaţie echilibrată, ieşiri foarte rare în cluburi şi o viaţă de profesionist exemplar. Plus un secret pe care galezul nu l-a dezvăluit până de curând! „Am început să fac yoga din 2003. Şi am simţit beneficiile imediat. Mă ajută enorm din punct de vedere fizic. E adevărat, mai simt dureri musculare, dar e normal. Însă în câteva zile îmi revin imediat“, a declarat Giggs, care oferă şi cursuri de yoga prin programul „Giggs Fitness“.

35 de trofee a câştigat Giggs cu Manchester United (13 titluri în Anglia, 9 Supercupe ale Angliei, 4 Cupe ale Angliei, 4 Cupe ale Ligii Angliei, 2 Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercon­

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 45 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°