Un nume tot mai cunoscut în literatura şi în publicistica politică românească, Vasile Ernu revine cu o nouă carte, o culegere de texte publicate în principal pe platformeleCriticAtac şi HotNews şi în presa culturală:Dilema Veche, revista 22. Bazîndu-se pe un discurs radical şi percutant, sincer şi uneori retoric (drept dovadă: menţionarea abruptă a numelui lui Lenin doar pentru a analiza reacţia interlocutorului), scriitura lui Ernu este inspirată de o formulă prea puţin prezentă în spaţiul cultural românesc: limbaj accesibil, idei puternice. La noi, discursul intelectual dominant inversează regula, exprimarea fiind preţioasă, suprasaturată în manieră snoabă de neologisme şi figuri de stil care nu par a avea alt sens decît acela de a oferi consistenţă unor idei anemice şi vetuste. Mai mult, „corifeii dreptei conservatoare“, aşa cum îi numeşte Ernu, căci despre ei este vorba, „nici nu dau sursele din care citează, ci doar fac trimitere cu subînţelesuri ironice. O abordare aproape mistică: nu le rostim numele ca să nu ia fiinţă“. Cu alte cuvinte, dialogul – firesc în orice cultură democratică – la care sînt invitaţi de către grupurile intelectuale liberale sau, mai nou, de către cele de stînga este respins de pe poziţii uneori ludice, alteori aproape agresive. Dar întotdeauna condescendente.

Cei care se erijează în unicii depozitari şi protectori ai modernităţii, ai toleranţei, ai moderaţiei şi ai bunului- simţ se dovedesc incapabili de a purta un dialog onest, ingredientul esenţial al modernităţii. Dar Ernu este departe de orice parti-prisuri, indiferent de ce s-ar putea crede la prima vedere. Nu este interesat atît de persoane, cît de ideile pe care anumite persoane le vehiculează, idei care au cauzat şi au acoperit în acelaşi timp numeroasele probleme structurale pe care le întîmpină astăzi societatea românească. Idei ca dereglementare, flexibilizare, pri