Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISU Vrancea: Incendiu în interiorul unei clădiri dezafectate aflată pe strada Cuza Vodă

Publicat in Vrancea Media, vineri 29 noiembrie 2013 ·

 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a trei incendii produse în cursul nopţii trecute, două dintre acestea fiind cauzate de coşuri ori canale de fum amplasate ori neprotejate termic faţă de materiale combustibile. Prima solicitare s-a primit miercuri, 27 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10 şi anunţa producerea unui incendiu la locuinţa lui Ghiţă R. din satul Cornăţel, comuna Urecheşti, judeţul Bacău. Pentru stingerea acestuia au acţionat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul locuinţei, construit din astereală de lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de aproximativ 130 mp. Evenimentul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se propagarea flăcărilor la anexele gospodăreşti şi casele învecinate. La numai câteva ore de la anunţarea acestui incendiu, pompierii adjudeni au fost solicitaţi în dimineaţa zilei de joi, 28 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la locuinţa lui Adrian M. din comuna Pufeşti, satul Ciorani. Două autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat imediat la faţa locului şi au acţionat pentru limitarea pagubelor şi stingerea incendiului. În urma acestuia a ars acoperişul casei din astereală lemn cu învelitoare de carton bituminos pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. În urma verificărilor efectuate, în ambele cazuri, incendiile s-au produs din cauza coşurilor, canalelor de fum amplasate ori neprotejate termic faţă de materiale combustibile. În perioada sezonului rece, aceasta reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze generatoare de incendii, astfel că reamintim cetăţenilor că burlanele şi coşurile de evacu

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 19 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 49 minute
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Război în Ucraina, ziua 806. Kievul a anunțat că 10 civili au fost eliberați din captivitate în Rusia și Belarus

Press Alert acum 58 minute
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberați ca parte a unui schimb de deținuți, după mai mulți ani de captivitate în Rusia și Belarus. „Am reușit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noștri din captivitate

Iohannis nici nu știi ce mic ai început să fii

NapocaNews acum 46 minute
Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal. Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°