Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorul vine de la Mârşa

Publicat in Tribuna, vineri 29 noiembrie 2013 ·

de Dan FRÂNCU

danfrancu@tribuna.ro

29 noiembrie 2013 22:55

0 vizualizari

A-A+

Câteva mii de streaguri tricolore, cu dimensiuni din cele mai diverse, au plecat spre beneficiari în ultima lună de la fabrica din Mârşa a societăţii Metropolis, unul dintre producătorii cei mai cunoscuţi din ţară. Cum se întâmplă de obice în preajma marilor sărbători legale, dar în mod deosebit înainte de 1 Decembrie- Ziua Naţională a României, societatea sibiană este de-a dreptul asaltată de comenzi pentru drapelul tri­color, acum cea mai mare parte a muncii depuse de fe­meile angajate fiind dedicată acestor produse.

Pe lângă foarte multe per­soane fizice, printre cei ce au dorit să arboreze în cinstea Zilei Naţionale a României un drapel tricolor nou, sau ce au vrut neapărat să-şi înnoiască în această perioadă stocul de drapele, cu produse ale fa­bricii din Mârşa se numără cea mai mare parte a instituţiilor publice din judeţ (primării, instituţii ale administraţiei centrale, Consiliul Judeţean, direcţii deconcentrate ale statului, instituţii de învăţă­mânt etc), destul de multe instituţii publice din ţară, precum şi multe dintre instituţiile gu­vernamentale de la nivel central dar şi autorităţi de rang înalt, cum ar fi Parlamentul României, Preşedenţia Ro­mâniei, Guvernul României, ambasade ale unor state, etc.

Înghesuială mare la comenzi de drapele

"E o emulaţie care se naşte acum, în preajma Zilei Naţio­nale a României. Nu vreau să comentez cât e de firească sau nu această chestiune, dar asta este o realitate ce se întâmplă şi la noi. Am avut acum o cerere mai mare de steaguri tri­colore, unii au venit mai din timp şi şi-au comandat, alţii s-au gândit în ultima săptă­mână ce trebuie să-şi achiziţioneze steaguri. Au fost chiar res­ponsabili ai unor instituţii respectabile, care ar fi trebuit să aibă mai mare grijă la acest aspe

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 12 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°