Două persoane din Oradea sunt cercetate pentru înșelăciune, delapidare, neglijență în serviciu și fals după ce ar fi prejudiciat statul cu peste 16 milioane de lei.
Doi bihoreni de 57, respectiv de 65 de ani, reprezentanți ai unei societăți comerciale din Oradea, sunt suspectaţi că în perioada 2000 — 2013 ar fi prejudiciat statul român cu suma totală de 16.105.928 de lei, informează IPJ Bihor.
Potrivit poliţiştilor, aceştia și-ar fi însușit 5.990.201,63 de kg. de grâu, rezervă de stat, echivalentul a 6.589.221 de lei, cantitate care fusese transportată într-un depozit al societății, amplasat în Marghita, județul Bihor.
De asemenea, suspecții, în calitate de administrator, respectiv gestionar ai societății respective, ar fi indus și menținut în eroare reprezentanții statului în momentul încheierii și executării contractelor de depozit, folosind acte false. Mai exact, ar fi declarat dimensiuni mai mari, nereale, ale spațiilor de depozitare, în scopul obținerii unui preț mai mare al chiriei, provocând astfel un prejudiciu de 1.709.760 de lei.
Totodată în perioada 2007 — 2013, cei doi și-ar fi încălcat, din culpă, atribuțiile de conservare a peste 7.000.000 de kg de grâu, rezervă de stat, (echivalentul a 7.000.000 de lei), păstrate în două depozite ale societății, cereale care, din cauza neefectuării tratamentelor indicate pentru conservare, s-au deteriorat.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 28 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat cinci percheziții la sediul societății comerciale din Oradea, precum și la domiciliile unor angajați ai respectivei societăți. În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat diverse documente contabile, precum și 5.160 de Euro și 20.900 de lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni din comiterea infracțiunilor.