Dacă veţi căuta pe Google „Dalai Lama White House backdoor„ veţi găsi lesne o fotografie reprezentativă pentru lumea în care trăim: undeva la jumătatea lunii februarie 2010 Dalai Lama a făcut o vizită la Casa Albă; pentru a menaja orgoliile liderilor chinezi, care s-au exprimat făţiş împotriva unei astfel de întâlniri, oamenii lui Barack Obama l-au scos pe liderul spiritual al Tibetului pe uşa din dos.

Zâmbetul lui Dalai Lama contrastează puternic cu sacii de gunoi şi troienele din backdoorul reşedinţei preşedintelui american. Cu atât mai puternic este mesajul pe care fotografia îl transmite, surprins mai bine decât orice analiză geopolitică: o Chină de care trebuia să ţină cont chiar şi pe atunci cel mai puternic om al lumii, preşedintele american (şi cred că la fel este obligat să gândească şi actualul cel mai puternic om al lumii, chiar dacă orgoliile moscovite sunt mult mai exacerbate decât cele de pe malurile Potomacului).

Mi-am adus aminte de fotografie în toiul discuţiilor din societatea românească legate de vizita premierului Li Keqiang şi a delegaţiei economice chineze. De la abordări radicale de genul „sunt comunişti şi n-ar trebui să avem treabă cu ei„ la manifestări slugarnice, opiniile n-au lipsit, în buna tradiţie locală. Dar tare mi-e teamă că miliardele anunţate ne vor ocoli, şi nu din raţiuni ideologice sau politice, ci pur şi simplu din nepăsare şi nesimţire dâmboviţeană.

Voi fi scurt: cred că oportunităţile oferite de chinezi sunt cât se poate de bune şi ar trebui să încercăm să devenim un partener important pentru cei ce vor deveni în curând principala putere economică a lumii. În acelaşi timp, va trebui să facem eforturi pentru a înţelege corect şi a folosi în beneficiul nostru interesele care l-au mânat pe Li Keqiang la Bucureşti.

O imagine pe care am mai folosit-o: iadul este un loc al dezmăţului culinar - o