Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj: Cum sărbătoresc românii Ziua Naţională

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Majoritratea românilor se declară patrioţi şi sărbătoresc Ziua Naţională a României, alături de familie şi prieteni, arată un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Potrivit sondajului, 87% dintre români spun că Ziua Naţională este o sărbătoare importantă pentru familia lor.

În pondere de 38%, românii spun că, de Ziua Naţională, merg la manifestările publice organizate cu această ocazie, iar 30% spun că sărbătoresc prin arborarea steagului României (30%).

Potrivit sondajului IRES, un sfert dintre români afirmă că, de Ziua Naţională, obişnuiesc să plece în excursii.

Pe de altă parte, majoritatea celor chestionaţi (77%) cred că 1 decembrie este data potrivită pentru Ziua României, în timp ce 11% au indicat data de 24 ianuarie (Unirea Principatelor, din 1918), iar 6%, pe cea de 23 august (trecerea României de partea aliaţilor, în al Doilea Război Mondial), care a fost Ziua Naţională între 1948 şi 1989.

Sondajul a evaluat şi noţiunea de patriotism în rândul respondenţilor. Astfel, 85% dintre aceştia s-a declarat patrioţi, însă doar 58% dintre cei chestionaţi consideră că patriotismul este o valoare actuală.

Cercetarea a fost realizată vineri, pe un eşantion de 1.132 persoane cu vârsta de minimum 18 ani, eroarea maximă tolerată fiind de ± 3 %.

Majoritratea românilor se declară patrioţi şi sărbătoresc Ziua Naţională a României, alături de familie şi prieteni, arată un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Potrivit sondajului, 87% dintre români spun că Ziua Naţională este o sărbătoare importantă pentru familia lor.

În pondere de 38%, românii spun că, de Ziua Naţională, merg la manifestările publice organizate cu această ocazie, iar 30% spun că sărbătoresc prin arborarea steagului României (30%).

Potrivit sondajului IRES, un sfert dintre români af

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 44 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 42 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°