(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013) Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică". În paralel, galeriile de la Academia propun o expoziţie intitulată "Leonardo Da Vinci, L'Uomo universale". O formă de dialog peste secole, despre tentaţia de a împinge limitele cunoaşterii, din care nu lipseşte şi o formă de perfidă ironie. Veneţia, permanenţa trecerii Veneţia este un peşte, scrie Tiziano Scarpa. Ca om al locului, ştie ce spune. Nu e vorba doar de asemănarea vizuală, aşa cum apare din avion sau din consultarea unei hărţi. Asemenea unui peşte, Veneţia este în elementul ei în apele tulburi ale lagunei şi, tot ca el, nu se va îneca niciodată. S-ar zice că iminenţa scufundării este chiar atracţia turiştilor care, asemenea pasagerilor de pe Titanic, contemplă Piaţa San Marco invadată de apă, în acordurile orchestrei de la Caffe Florian. Jubilaţia provocată de proximitatea pericolelor face parte din codul genetic al veneţienilor. Aici moartea are mai puţină trecere decît nebunia şi masca. Şi una, şi alta constituie formele perfecţionate ale disimulării şi instituie teatralitatea drept componentă fundamentală a spiritului veneţian.

Privită cu atenţie, harta Veneţiei seamănă cu desenul de mai sus: două animale devorîndu-se reciproc - peşti, salamandre sau indivizi ai unui bestiar fabulos. Scena este repetată, cu figuraţie diferită, de sute, de mii de ori prin basoreliefurile din piatră plasate pe faţadele bisericilor sau ale caselor. Lupta permanentă a contrariilor ca emblemă a Veneţiei. Un cifru secret al eternităţii, mai subtil decît leul lui San Marco, şi el exhibat în mii de exemplare. Oraş de negustori pragmatici, abili şi labili, Veneţia