Încheierea dualismului austro-ungar, în 1867, a dus, în plină epocă de desfăşurare a mişcărilor naţionale şi de constituire a naţiunilor, la intensificarea politicii de maghiarizare, pein care se dorea refacerea Ungariei medievale. La sfârşitul primului război mondial, după ce încercarea de salvare a monarhiei printr-o federalizare a imperiului a eşuat, la sfârşitul lunii octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg i-a dezlegat pe toţi ofiţerii şi soldaţii din armata austro-ungară de jurământul de credinţă. În lunile care au urmat, Banatul a devenit o provincie extrem de disputată.
Unirea sau „republica bănăţeană”
Noul guvern de la Budapesta, condus de Károly Mihály, dorea o „republică autonomă bănăţeană” în cadrul statului maghiar şi era susţinut, la Timişoara, de avocatul dr. Otto Roth, numit comisar guvernamental al Banatului de către guvernul din Budapesta, care ducea o vie propagandă împotriva unirii cu Regatul României. Agitaţiile au atins apogeul în 31 octombrie, una din cele mai zbuciumate zile în acea perioadă de sfârşit a războiului. Otto Roth a ţinut o cuvântare în piaţa primăriei oraşului, prezentând proiectul de constituire a „republicii bănăţene”. Discursul său a provocat revolta lui Aurel Cosma, fost ofiţer în armata imperială şi preşedinte al organizaţiei comitatense a Partidului Naţional Român, care a cerut ofiţerilor români să părăsească imediat Cazinoul aflat în aceeaşi piaţă. Cu toţii s-au îndreptat spre sala mică a restaurantului „Kronprinz”, unde au constituit Consiliul Naţional Militar Român, alcătuit doar din ofiţeri şi prezidat de Aurel Cosma, primul de acest fel pe teritoriul Banatului sau al Transilvaniei, care şi-a asumat şi un rol politic, transformându-se apoi în Consiliul Naţional Român. Imediat, ofiţerii şi-au îndepărtat însemnele armatei imperiale de pe uniformă, urmând ca acestea să fie înlocuite cu cocarde î