Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Nationala a Romaniei, in Capitala: Peste 2000 de militari romani si straini, 200 de vehicule si 35 de aeronave, la parada de 1 Decembrie

Publicat in HotNews, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI si SPP si aproximativ 140 de militari din Franta, Polonia, Turcia si SUA vor defila, duminica, la parada militara organizata cu ocazia Zilei Nationale, pe sub Arcul de Triumf urmand sa treaca si 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piata, informeaza Mediafax.

Evenimentul este programat sa inceapa la ora 11.00, cu salutul Drapelului de Lupta si trecerea in revista a Garzii de Onoare, dupa care Corul Academic "Divina Armonie", acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale si ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul", va interpreta Imnul National al Romaniei si, in semn de salut, vor fi executate 21 de salve de tun de catre bateria de artilerie a Regimentului 30 Garda.

In continuare, vor fi depuse unei coroane de flori din partea Presedintiei, Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului, dupa care incepe parada militara.

La parada militara, care va fi condusa de generalul de brigada Tomita-Catalin Tomescu, participa detasamente ale Batalionului 2 Infanterie "Calugareni", Batalionului 495 Infanterie "Capitan Stefan Soverth", din Brigada 1 Mecanizata "Argedava", militari parasutisti din cadrul Batalionului 630 Parasutisti "Smaranda Braescu", din Batalionul 17 Vanatori de Munte "Dragos Voda" din Brigada 61 Vanatori de Munte "General Virgil Badulescu" si un detasament al Brigazii de Informatii Militare "Maresal Alexandru Averescu".

Fortele pentru operatiuni speciale sunt reprezentate la defilare de militari ai Brigazii 6 Operatii Speciale "Mihai Viteazul" si un detasament de politie militara, din cadrul Batalionului 265 Politie Militara, iar detasamentul Fortelor Aeriene Romane de militari ai Brigazii 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dascalescu", urmat, in pas de defilare de doua detasament

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 44 minute
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum o ora
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 58 minute
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 3 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 6 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 2 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

După caniculă, ANM anunță ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Unde va ploua torențial

Gandul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe. Vremea se schimbă de sâmbătă, la ora 15:00, potrivit meteorologilor. Unde va ploua torențial Avertizarea ține până du

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 5 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/31°