Pentru a patra oară în acest sezon, utiştii au simţit fiorii reci ai golului decisiv încasat în prelungiri. Sâmbătă dimineaţa, Deaconescu a fost cel care a adus tristeţe şi nervi în tabăra arădenilor. Eugen Trică a lovit cu pumnul plexiglasul băncii de rezervă „textiliste”, iar în faţa presei a dat frâu dezamăgirii.
„Aşa ceva nu am mai văzut şi nu am mai păţit niciodată şi nici nu cred că o să mai păţesc vreodată ca antrenor. E un coşmar, ni se întâmplă acelaşi lucru la nesfârşit. Nu mai am cuvinte, lucrurile astea mi s-au întâmplat în continuu de când am venit la Arad. Am primit gol pe final la Oradea, acasă, cu Târgu Mureş, Satu Mare şi acum cu Vâlcea. Am scăpat cu Bistriţa căci a apărat Horvat penalty, dar şi cu Craiova am primit destul de târziu gol şi încă în superioritate numerică. De ce nu am dat şi noi măcar odată gol în aceste minute de final? Nici măcar nu am avut ocazii. Gândiţi-vă unde era UTA cu toate punctele pierdute în minutele de prelungire ale meciurilor. Cred că undeva pe locurile 3-4 cu şanse de a ne bate la promovare”, a afirmat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Pe lângă vinovaţii din teren la faza fatidică („Nu trebuia George Neagu să lase jucătorul advers să centreze, iar cel care a marcat era liber. Asta e, dormim, cum am dormit tot timpul”), Trică a găsit şi un alt „ţap ispăşitor”. „Ceva se întâmplă la clubul acesta, cineva nu mai trebuie să apară în viaţa lui pe aici şi ştiţi bine despre cine vorbesc. Toate astea de la el şi oamenii lui pleacă, să ne lase, să dispară şi să vină cineva cu adevărat potent financiar care îşi doreşte cu adevărat să facă performanţă la acest club plin de tradiţie”, a mai declarat fostul internaţional, cu referire clară la Adrian Marţian. Sursa: Sport Arad
Pentru a patra oară în acest sezon, utiştii au simţit fiorii reci ai golului decisiv încasat în prelungiri. Sâmbătă dimineaţa, Deacone