Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Îmi doresc să văd Luminile Nordului măcar o dată în viaţă“

Publicat in Observator BN, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

„Natura este cel mai mare şi mai bun profesor“, crede Ana Szekely, a cărei principală preocupare este voluntariatul şi munca cu tinerii şi copiii, pe care îi învaţă să respecte natura şi să trăiască în armonie cu aceasta. Ana este volunta la Tăşuleasa Social şi recent s-a înscris înr-un concurs internaţional, care are ca miză o excursie la Polul Nord. Deşi cei mai mulţi oameni ar opta pentru o călătorie pe insulă exotică şi însorită, pentru Ana, cel mai friguros tărâm al pământului este fascinant. „Cred că sunt oameni care tind spre soare, alţii care tind spre cât mai multă iarnă. Pe mine, cel mai mult mă fascinează faptul că acolo, la câţiva kilometri de Cercul Polar, câteodată este numai zi, câteodata este numai întuneric. Apoi mă fascineaza Luminile Nordului - îmi doresc demult să le văd măcar o dată în viaţă“, a mărturisit Ana. Expediţie polară pentru oameni obişnuiţi Excursia este oferită de Fjällraven Polar o firmă suedeză de echipamente de iarnă şi de munte, care vrea să arate faptul că echipamentele lor de iarnă sunt atât de bune, încât oameni neexperimentaţi pot supravieţui unor expeditţii polare. „Am aflat de acest concurs încă de anul trecut. Nu cunoşteam regulile şi nici condiţiile, nici nu m-a interesat, până ce am citit anul acesta regulamentul şi mi s-a părut extraordinară ideea: Fjällraven Polar dă şansa unor oameni normali, oameni care nu trebuie să aibă experienţă în căţărări pe gheaţă, oameni care nu trebuie să aibă experienţă în escaladarea celor mai înalţi munţi din lume, oameni care nu trebuie să aibă nici măcar experienţa frigului - Fjällraven dă şansa acestor oameni să ia parte la această expediţie, ca să dovedească că se poate. Sub cerul liber la -30 grade Expediţia include 4 zile în apropierea Cercului Polar, sănii trase de câini husky, campat pe zăpadă la -30 de grade C. „Ultima noapte din cele 4 zile se doarme, de obicei afară, sub cerul

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

Mediafax acum o ora
În primele 5 luni ale anului 2024, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.545 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 531 de persoane şi rănirea gravă a 1.182 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost înregistrate cu

Incendiu la o locomotivă la ieşire din gara Chişineu Criş. 120 de călători, evacuaţi

Mediafax acum 46 minute
Potrivit ISU Arad, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. „Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au f

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum o ora
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Femeie atacată pe stradă cu gaz lacrimogen. Agresorul, un tânăr de 19 ani, o mințise că vrea să-i cumpere telefonul

Ziare.com acum 19 minute
Un tânăr de 19 ani din localitatea Copşa Mică, suspectat că a atacat o femeie cu gaz lacrimogen şi i-a furat telefonul mobil, a fost reţinut pentru tâlhărie calificată, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, 29 iunie, de Inspectoratul de Poliţie

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Austriei

News.ro acum 31 minute
Triplul campion mondial în exerciţiu Max Verstappen (Red Bull) a câştigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei. Olandezul, care a câştigat toate cele trei sprinturi disputate în acest sezon, a devansat cele două monopos

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 14 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

31°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°