Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuvînt împreună pentru a evita greaţa de Ziua Naţională

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 decembrie 2013 ·

De mulţi ani, Ziua Naţională îmi produce stări contradictorii. Pe de o parte, simbolistica ei mă face să mă simt bine şi îmi generează pornirea de a sărbători cu alţii, împreună. Pe de altă parte, tovărăşiile la care mă obligă sărbătorile de 1 Decembrie mă deprimă şi mă alungă. Să fiu mai precis: chiar simt, cu o tonică solemnitate, fiorii măreţiei clipei istorice din 1918 la fiecare 1 Decembrie şi, conservatorului care sînt, acest simţâmînt îi place. Sursa: CODRIN PRISECARU

Nu cred că România a fost vreodată într-un moment mai bun, într-o formă mai bună, cu oameni mai buni la cîrmă şi cu moravuri mai sănătoase în popor. Aşadar, sînt unul dintre cei care susţin că 1 Decembrie trebuie să rămînă Zi Naţională pentru simplul motiv că orice altă propunere evocă momente istorice cu mult sub magnitudinea Marii Uniri.

În termenii lui Zweig, dintre puţinele clipe astrale ale României, 1 Decembrie 1918 a fost cea mai strălucitoare. Pe de altă parte, cînd mă gîndesc cu ce ipochimene m-a condamnat Dumnezeu să fiu şi conaţional şi contemporan, mă apucă lehamitea. Aparţin aceleiaşi naţiuni şi împart acelaşi timp cu inşi pe care nu doar că îi dispreţuiesc, dar îi detest cu vigoare, cu oameni care îmi provoacă scîrbă, cu indivizi de care totul, absolut totul, mă desparte violent. Lehamitea de România, cîtă e şi cînd e, o poate mărturisi oricine a simţit-o vreodată, nu e nimic altceva decît lehamite de români. Şi, cînd patrioţii gazetelor agramate pun tunurile pe lehamitea de România, ar trebui să ştie că lovesc, cu înjurăturile lor patriotice, români.

Am, însă, o reţetă personală de supravieţuire frumoasă a fiecărui 1 Decembrie. Doar nu credeţi că mă uit la emisiunile greţoase ale Varanului, la cele vulgare ale lui Ghiţă, la distracţiile groase ale televiziunilor generaliste ori la plictisitoarea TVR! Un efort total de sute de milioane de euro pentru tî

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Ministrul Economiei: România ar putea deveni principalul producător de muniție din Europa pentru tancurile Abrams

Adevarul acum 2 ore
 România ar putea deveni principalul producător de muniție pentru tancurile Abrams, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea, vineri, la emisiunea LIVE, de la Digi24.

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°