Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare paradă militară de 1 Decembrie din ultimii 15 ani: În premieră, au participat președintele Moldovei, dar și 140 de militari străini (VIDEO)

Publicat in Ziarul Profit - Arges, duminică 1 decembrie 2013 ·

A fost cea mai mare paradă militară din ultimii 15 ani de Ziua Naţională a României în Capitală. Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, SRI şi SPP, dar şi 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA au defilat rând pe rând pe sub Arcul de Triumf.

Participarea militarilor străini a fost o premieră.

Pe sub Arcul de Triumf au trecut 200 de mijloace tehnice.

La defilarea de la 1 Decembrie românilor le-a fost prezentată şi o replică a avionului Vlaicu II, iar parada cailor a făcut senzaţie.

Spectacol a fost şi în aer. Elicopterele care au survolat Arcul de Triumf au format steagul României.

Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, au participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale. La eveniment au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta, dar şi cei doi preşedinţi ai Parlamentului.

După onoruri şi intonarea imnului Naţional, preşedintele Traian Băsescu a depus o coroana de flori Monumentul eroilor militari români căzuţi la datorie. A fost însoţit de preşedintele republicii Moldova.

Coroane de flori au depus şi preşedinții celor doua camere ale Parlamentului, dar și de premierul Victor Ponta și miniștrii Guvernului.

După depunerea coroanelor de flori, premierul a mers şi a dat mâna cu preşedintele Traian Băsescu dar şi cu preşedintele Republicii Moldova.

 

A fost cea mai mare paradă militară din ultimii 15 ani de Ziua Naţională a României în Capitală. Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, SRI şi SPP, dar şi 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA au defilat rând pe rând pe sub Arcul de Triumf.

Participarea militarilor străini a fost o premieră.

Pe sub Arcul de Triumf au trecut 200 de mijloace tehnice.

La defilarea de l

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Italia este eliminată de la Euro 2024

Mediafax acum 32 minute
Italienii au început prost meciul şi încă de la început elveţienii au pus stăpânire pe joc, iar în minutul 37 au preluat conducerea: Vargas l-a atras în mijlocul careului pe Freuler, care a şutat cu stângul spre poartă şi l-a „învins” pe Donnarumma.

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum o ora
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

​EURO 2024 Elveția, prima calificată în sferturi, după ce a eliminat Italia, campioana continentală

Ziua Constanta acum 37 minute
Prima calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania este Elveția, care a învins în optimi, astăzi, 29 iunie 2024, Italia, campioana continentală en-titre. În partida jucată la Berlin, Elveția s-a impus ușor, sc

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 2 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Contramanifestație la marşul Bucharest Pride! Un bărbat a fost reținut de jandarmi

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride, pentru participare la contramanifestaţii, precum şi pentru refuz de legitimare. Sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării marşului Bucharest Pride, un grup de 1

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 2 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum o ora
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°