Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujeanul care a devenit ambasador Facebook: "De la Mark Zuckerberg am învăţat o lecţie de viaţă valoroasă"

Publicat in CityNews Alba, duminică 1 decembrie 2013 ·

La numai 23 de ani se poate lăuda cu o experiență impresionantă și ilustrează perfect modelul românului de succes. Până acum, Sebastian Crișan a lucrat pentru doi giganți din industria mondială de IT: Microsoft și Facebook. Deși a petrecut numai câteva luni în cele două firme, a învățat cât pentru o viață întreagă și chiar a avut ocazia să îl întâlnească pe Mark Zuckerberg, fondatorul celebrei rețele de socializare.

Sebastian Crișan a petrecut 3 luni în Statele Unite ale Americii. La Facebook se ocupa cu distribuirea reclamelor către milioanele de utilizatori ai rețelei de socializare. Tânărul recunoaște că peste Ocean a reușit nu doar să învețe de la cei mai buni specialiști în informatică, ci și-a făcut și mulți prieteni. "Mi-am făcut foarte mulți prieteni, cred că de pe aproape toate continentele, de la chinezi, indieni şi pakistanezi, la brazilieni și europeni desigur. La Facebook sunt şi aproape 50 de români", spune tânărul.

În perioada petrecută la Facebook, Sebastian a avut ocazia să-l cunoască pe Mark Zuckerberg, fondatorul site-ului care a cucerit planeta. "El lucra în aceeași locație cu mine, în aceeași clădire. Îl vedeam aproape zilnic. Ba chiar era să îmi dea odată și cu ușa de la baie în cap. E un tip de treabă, e deschis și la fiecare sfârșit de săptămână ține o sesiune de întrebări din partea angajaţilor", povesteşte Sebastian.

De la Mark Zuckerberg, Sebastian a învățat un lucru extrem de important. "În viață trebuie să profiți la maximum de orice oportunitate și mai ales să te miști repede când ai o idee", este cel mai de preţ sfat pe care l-a primit de la american.

Deşi a părăsit birourile din Silicon Valley, Sebastian continuă să muncească pentru Facebook. "Acum am fost distins cu titulatura de ambasador Facebook prin care încerc să găsesc și alți colegi care au potențialul de a lucra aici", se mândreşte tânărul IT-ist.

Odat

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 57 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°