Odată cu aderarea la UE şi la NATO, România şi-a îndeplinit principalele obiective de poziţionare strategică de după 1990, beneficind în ultimul deceniu de o aprofundare a acestei apartenenţe, valorice şi instituţionale, la comunitatea occidentală.

În acest moment, România este în căutarea unui nou proiect de ţară şi de generaţie, bazat pe o solidă viziune naţională, dar şi pe realităţile globale şi geostrategice, care să contureze obiectivele şi politicile sale pentru viitori ani, întărindu-şi astfel rolul în regiune şi în cadrul comunităţii euro-atlantice. Reconfigurarea realităţilor geopolitice la nivel regional, precum şi la nivel global, sunt realităţi care ar trebui să stea la baza stabilirii acestui nou proiect de ţară. Fiind un membru de graniţă estică a spaţiului euroatlantic, pe traseul coridoarelor istorice şi prezente est-vest, având relaţii istorice bune, dar nefructificate în ultimii ani, cu o mare parte a statelor de la periferia spaţiului european, dar şi cu multe state asiatice şi africane, România şi-ar putea stabili ca ţintă să devină un hub economic şi de afaceri pentru dezvoltarea relaţiilor între aceste state şi cele de la vest.

În felul acesta, România şi-ar putea propune să devină un centru logistic şi pentru reexport în ECE. Acesta ar facilita, pe de o parte, transportul mărfurilor sau serviciilor din afara spaţiului european în regiune şi, pe de altă parte, atragerea de investiţii din economiile emergente pentru facilităţi de producţie care să profite de piaţa europeană. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o dezvoltare cât mai rapidă a infrastructurii portuare, a reţelei de transport terestru, a infrastructurii energetice şi, de ce nu, a turismului, necesitând dezvoltarea unor proiecte majore în domeniu, care să crească competitivitatea României, situaţia actuală împiedicând atingerea potenţialului existent în domeniu. @N_