România pare să deschidă larg porţile capitalului chinez, o mutare care se poate dovedi benefică ambelor părţi.

Comentariile economice abundă, dar ce aspecte juridice ar putea apărea? Recentul incident cu Gabriel Resources, care ameninţa prin septembrie că ne va cere daune de miliarde pentru Roşia Montană, precum şi problemele pe care le întâmpină Chevron în exploatarea gazelor de şist în nordul Moldovei, sugerează două unghiuri de abordare juridică a venirii masive a investiţiilor chineze.

Investiţiile chineze se vor realiza sub umbrela tratatului bilateral de investiţii din 1994. Acesta e un instrument puternic de protecţie pentru investitori, dându-le de exemplu dreptul de a chema în judecată statul gazdă al investiţiei, în faţa unui tribunal arbitral internaţional, pentru orice încălcare a unor drepturi. Cum tratatele de investiţii sunt scrise în termeni foarte vagi, făcând de exemplu referire la „tratament corect şi echitabil“, investitorii câştigă de obicei aceste procese.

Așadar, chinezii vor avea la îndemână instrumente juridice pe care le pot folosi şi dacă îi deranjează un strănut al autorităţilor de la Bucureşti. E drept, China e renumită pentru evitarea situaţiilor conflictuale şi pentru modelul de dezvoltare armonioasă pe care îl promovează în relaţiile internaţionale. De aceea, nu există până acum niciun caz în care vreun investitor străin în China să fi chemat statul chinez în faţa unui tribunal arbitral. Pe de altă parte, aceasta e marea găselniţă a dreptului internaţional al investiţiilor: se evită tensiuni între state, câtă vreme procesul este între un investitor privat şi guvernul statului-gazdă. Din această perspectivă, putem să ne aşteptăm ca în cazuri de expropriere, chiar şi „indirectă“ – o altă găselniţă foarte vagă a dreptului investiţional, sub umbrela căreia orice măsură care afectează investiţia po