Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis patinoarul!

Publicat in Ceahlaul, marți 3 decembrie 2013 ·

Iubitorii sporturilor de iarnă au primit un cadou de Ziua Națională. Perla Invest a deschis, duminică, 1 decembrie, patinoarul artificial din incinta Ștrandului Tineretului din Piatra Neamț. Pe tot parcursul lunii decembrie vor fi promoții atât pentru închirierea patinelor, cât și pentru accesul pe patinoar, iar familiile vor beneficia de pachete speciale. ”Avem în stoc o cantitate suficientă de patine pentru toate vârstele. Pe tot parcursul zilei va exista ambient muzical, iar seara îi vom răsfăța pe amatorii de patinaj cu jocuri de lumini. Clienţii noștri pot servi un ceai sau o ciocolată caldă la o cafenea și un chioșc, special amenajate în proximitatea patinoarului. Ca și anul trecut, Tom şi Jerry, mascotele patinoarului vor încânta copiii cu momente distractive. Programul de funcționare este de luni până duminică, între orele 10-22.La solicitarea prin e-mail sau fax a şcolilor şi liceelor, oferim gratuitate la intrare claselor care fac ora de sport în aer liber, între orele 10-15, doar cu solicitare cu două zile înainte de ziua respectivă”, a precizat Cătălin Goldan, manager Perla Invest. Tarifele pentru sezonul 2013-2014 sunt de 8 lei pentru un adult și 6 lei pentru un copil care vor să stea pe patinoar 90 de minute. Patinele se pot închiria pentru 7 lei pentru un adult și 4 lei pentru un copil, iar începând cu data de 10 decembrie se va deschide și un parteneriat cu Mc Donald’s: la fiecare bilet cumpărat se oferă gratuit o plăcintă și invers – la fiecare meniu achiziționat de la Mc Donalds veti primi un voucher cu reducere de 50 % la biletul de intrare la patinoar. (I. CĂLIN) Iubitorii sporturilor de iarnă au primit un cadou de Ziua Națională. Perla Invest a deschis, duminică, 1 decembrie, patinoarul artificial din incinta Ștrandului Tineretului din Piatra Neamț. Pe tot parcursul lunii decembrie vor fi promoții atât pentru închirierea patinelor, cât și pentru

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum o ora
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 34 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Macron avertizează asupra riscului unui război civil în Franța

Ziare.com acum 24 minute
Președintele francez Emmanuel Macron consideră că atât partidul de extremă dreaptă „Adunarea Națională” (RN), cât și coaliția de stânga „Noul Front Popular”, fovorite în alegerile parlamentare, ar putea aduce război civil în Franța. Șeful statului f

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum o ora
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 42 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum o ora
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 56 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°