Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Înfiinţarea Comisiei Călăraşi, amânată. Ponta: „PSD va numi membrii după votarea bugetului“

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, după şedinţa BPN al PSD, că social-democraţii vor face nominalizări pentru Comisia de anchetă în cazul Călăraşi după votarea bugetului.

„Nu am stabilit nici măcar membrii comisiei, deoarece astăzi draftul de hotărâre (privind înfiinţarea comisiei — n.r.) întocmit de parlamentarii PSD, UNPR şi PC îl vor prezenta colegilor de la PNL şi când se ia decizia, imediat după legea bugetului, vom face şi nominalizări“, a declarat premierul.

Întrebat pe ce s-a bazat afirmaţia sa de duminică, atunci când a opinat că preşedintele Băsescu a achiziţionat terenul de la Călăraşi mai demult iar acum vrea să "îl albească", Ponta a răspuns că a fost "o părere personală", care s-a bazat însă şi pe ochiul său "de jurist".

"Eu cred că avea acest teren demult şi acum a vrut să îl albească, ca să vă spun direct. (...) Spre finalul mandatului s-a gândit să treacă cumva pe numele familiei nişte proprietăţi pe care probabil că lucra mai demult la ele. (...) Eu asta cred. Dar cred de asemenea că preşedintele ţării, prin funcţia pe care o ocupă, dacă nu are absolut nimic de ascuns, cred că ar trebui să salute formarea comisiei (de anchetă — n.r.). Totuşi, această vehemenţă a oamenilor din jurul său împotriva comisiei sigur că nu face decât să accentueze suspiciunea că este ceva de ascuns acolo", a spus Victor Ponta, duminică seară, la România TV.

Propunerea înfiinţării comisiei a generat, recent, un scandal în interiorul Uniunii Social Liberale, după ce liberalii s-au plâns că nu au fost consultaţi în momentul în care s-a luat decizia la nivel de alianţă.

Ulterior, liderul PNL Crin Antonescu a revenit asupra subiectului şi a afirmat că liberalii sunt de acord cu alcătuirea comisiei de anchetă.

„Am luat decizia. Suntem favorabili comisiei, dorim să se formeze această comisie. Am discutat, în principiu, şi numele colegilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 11 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 7 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°