Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina: Parlamentul a RESPINS moţiunea de neîncredere împotriva Guvernului

Publicat in Mediafax, marți 3 decembrie 2013 ·

Parlamentul ucrainean a respins, marţi, moţiunea de neîncredere împotriva Guvernului lui Mikola Azarov, pe care opoziţia îl consideră responsabil de eşecul apropierii de UE şi de reprimarea manifestanţilor proeuropeni.

Doar 186 de deputaţi au susţinut textul, propus de trei grupuri ale opoziţiei, în timp ce, pentru a fi aprobată, moţiunea avea nevoie de 226 de voturi. Partidul Regiunilor, aflat la putere în Ucraina, nu a participat la vot.

"Noi nu vom susţine această moţiune. Este o decizie absurdă care duce la impas", a declarat, înainte de vot, deputatul Volodimir Oliinik, din cadrul Partidului Regiunilor.

"Aveţi nevoie de dezordine, iar Ucraina nu are nevoie de voi. Ucraina are nevoie de stabilitate", a continuat deputatul, adresându-se opoziţiei.

Exprimându-se în faţa deputaţilor înainte de vot, Azarov şi-a cerut scuze pentru violenţele comise de poliţişti împotriva manifestanţilor, sâmbătă, la Kiev, soldate cu zeci de răniţi.

"În numele Guvernului, aş vrea să vă cer scuze pentru acţiunile forţelor de ordine. Preşedintele şi Guvenul regretă profund", a spus el.

"Voi trage concluzii ferme şi vor exista remanieri în cadrul Guvernului", a adăugat el.

Cu toate acestea, Azarov i-a avertizat pe manifestanţii care blochează de luni sediul Guvernului.

"Îi îndemn pe toţi cei care au luat decizia nelegitimă de a bloca Guvernul să se oprească. Încălcaţi astfel Codul Penal şi veţi fi traşi la răspundere", a subliniat el.

Pe de altă parte, el a oferit asigurări că Ucraina va continua pe calea integrării europene şi că o delegaţie guvernamentală va efectua o vizită la Bruxelles săptămâna viitoare.

Intervenţia lui Azarov, în rusă, a fost însoţită de strigăte dezaprobatoare ale deputaţilor din cadrul opoziţiei.

"Acest Guvern este responsabil de baterea unor copii în Piaţa Independenţei. Ruşine! El este respon

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°