Premierul României, Victor Ponta, a participat în această seară la cea de-a 12-a ediţie a Galei Lauder a Prieteniei, care s-a desfăşurat la Hotel Marriott-Grand Ballroom.
La eveniment au mai participat miniștri ai Cabinetului Ponta, președintele Camerei Deputaților și alți membri ai Parlamentului, oameni de afaceri, ambasadorii Israelului, Germaniei, Austriei, Cehiei, Olandei, Poloniei, Italiei, Africii de Sud și Argentinei, și alții.
În cadrul Galei, Victor Ponta a felicitat-o pentru organizarea evenimentului pe gazda serii, Tova Ben Nun-Cherbis (foto), președintele Fundației Ronald S. Lauder România și al Complexului Educațional Lauder-Reut
În cadrul Galei s-a desfăşurat Ceremonia de aprindere a luminilor de Hanuca și de Crăciun, oficiată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, alături de elevii Complexului Educațional Lauder-Reut, de ambasadorul Statului Israel, Dan Ben Eliezer și de vicepreședintele Federației Comunităților Evreiești din România, dipl. ing. Paul Schwartz.
Evreii din întreaga lume celebrează Hanuca, numită şi “Sărbătoarea luminilor”. În acest an sărbătoarea a început pe 28 noiembrie şi durează până pe 5 decembrie.