Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ansamblul „Muguraşii Oltului” din Pleşoiu, primul loc la Alba Iulia

Publicat in Gazeta Noua, marți 3 decembrie 2013 ·

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Oltului”, din comuna Pleşoiu, s-a remarcat la un festival naţional de folclor organizat în oraşul Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale a României, unde s-a clasat pe primul loc la categoria „ansambluri folclorice”. „Muguraşii Oltului” a fost singurul ansamblu folcloric participant din regiunea Olteniei. Odată cu acesta, s-a remarcat şi tânăra interpretă Camelia Coman, care a obţinut tot primul loc la secţiunea „solişti vocali”.

La festivalul din Alba Iulia, ansamblul condus de Simona Pungă şi pregătit de coregraful Sandu Rizea a participat cu căluşul oltenesc şi cu o suită mixtă, dansuri care au încântat juriul şi publicul.

Festivalul s-a derulat în perioada 29-30 noiembrie, după care, de Ziua Naţională, s-a organizat o paradă a portului popular pe străzile oraşului. Primarul Iulian Preda, care a susţinut evoluţia ansamblului, a transmis un cuvânt din partea comunei care a fost citit în „Marea Sală a Unirii” în care s-a încheiat drumeţia paradei portului popular. Ca de fiecare dată, participarea Ansamblului „Muguraşii Oltului” la acest eveniment a fost stabilită de comun acord de către coregraful Sandu Rizea, de conducerea ansamblului şi de directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, Iliuţă Brăileanu.

„Ne bucurăm că am reuşit obţinerea unui nou trofeu atât de important la Alba Iulia, unde «Muguraşii Oltului» a fost singurul ansamblu venit din regiunea Olteniei. Copiii s-au descurcat de minune şi, drept dovadă, au obţinut primul loc. Trebuie remarcat, totuşi, că la acest festival au participat ansambluri folclorice din Arad, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, dar şi toate ansamblurile din Alba. La Sala Unirii au fost prezenţi peste 500 de artişti, iar o pereche de dansatori a transmis un mesaj din partea domnului primar Iulian Preda, aşa cum a făcut fiecare ansamblu prezent”, a declarat

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele şi premierul, felicitări pentru Naţionala României care a ajuns în optimile Euro-2024 de pe primul loc / Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovacia

News.ro acum 11 minute
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au transmis, miercuri seară, mesaje de felicitare pentru echipa de fotbal a României, care a ajuns în optimile Euro-2024, de pe primul loc. Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovaci

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 59 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 9 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 28 minute
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°