Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mehedinţi: Un angajat SRI a încercat să se sinucidă. Bărbatul a fost salvat de pompieri şi medici

Publicat in Mediafax, marți 3 decembrie 2013 · ·

Un angajat SRI din judeţul Mehedinţi a încercat să se sinucidă, marţi seară, în mansarda casei sale din Drobeta Turnu Severin, provocându-şi tăieturi la antebraţul stâng, bărbatul fiind salvat de către pompieri şi medici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Angajatul SRI Victor Bărbulescu a fost descoperit de către medicii de la Ambulanţă într-o baltă de sânge. Din primele cercetări a reieşit că acesta ar fi încercat iniţial să se spânzure, după care şi-a făcut trei tăieturi la antebraţul stâng cu un obiect ascuţit, incidentul petrecându-se în mansarda casei pe care bărbatul o are în construcţie pe strada Bahnei, din Drobeta Turnu Severin.

"Am primit un apel prin 112, pentru un pacient aflat în podul unei case. Iniţial, solicitarea a fost pentru lipotimie. S-a urcat destul de greu, a fost nevoie de ajutorul pompierilor, era podul casei la patru metri şi ceva. Avea o baltă de sânge lângă el, dar avea şi o marcă traumatică, semnul unei încercări de spânzurare nereuşită, probabil din cauze depresive. I-am acordat primul ajutor, a fost coborât de echipele de pompieri cu frânghii, s-a acordat în continuare ajutor şi a fost adus la unitatea de primiri urgenţe", a declarat medicul Horia Ene, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

Pentru ca bărbatul să fie coborât din mansarda casei, a fost nevoie de intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratului Judeţeand pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

"Am intervenit cu o scară culisabilă şi cu ajutorul unor cordiţe am coborât victima şi am predat-o Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a precizat plutonier major Nicolae Surdu, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

Angajatul SRI se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, iar, potrivit medicilor, se află în afara oricărui pericol.

Victor Bărbulescu a fost ofiţer operativ, da

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 43 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 40 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 31 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°