În ultima şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat achiziţionarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul de investiţii „Restaurare Castel Nopcsa localitatea Săcel, comuna Sântămărie Orlea” la faza studiu de fezabilitate.
Ansamblul castelului contelui Nopcsa face parte din domeniul public al judeţului Hunedoara începând cu anul 2002, iar din 2009 se află în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Castelul, împreună cu ansamblul de clădiri aferente, face parte din Lista monumentelor istorice aprobată de Ordinul nr. 2.314/ 2004 al ministrului Culturii şi Cultelor.
„În prezent, castelul se află într-o stare avansată de degradare fiind în pericol de prăbuşire, motiv pentru care este imperios necesară demararea lucrărilor de refacere şi restaurare. În acest scop, se intenţionează demararea în termenul cel mai scurt a procedurilor privind realizarea unei documentaţii tehnico-economice faza SF care să conţină studii de teren, dezveliri de fundaţii, ridicări topo, soluţii tehnice de realizare a obiectivului „Restaurare Castel Nopcsa localitatea Săcel, comuna Sântămărie Orlea”. În scopul atragerii unor surse de finanţare externe necesare pentru punerea în operă a soluţiilor identificate prin documentaţiile mai sus amintite Consiliul Judeţean s-a asociat cu Universitatea Bucureşti, asociere aprobată prin HCJ 215/ 2012”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Proiectul comun poartă denumirea de „Institutul de Educaţie şi Cercetare Paleontologică Nopcsa”. Conform informaţiilor de până acum, o posibilă sursă de finanţare ar putea fi EEA Grants & Norwegian Grants, pe linia de finanţare 2009-2014, domeniul prioritar Conservarea Moştenirii Culturale Europene, acesta putând acoperi un procent de 85 la sută din costurile proiectului, restul fiind necesar a fi acoperit (50 la sută în natură - teren, construcţii -, şi 50 la su