Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul Calului. Trezoreria SUA tipăreşte dolari norocoşi pentru chinezi

Publicat in Ziua Veche, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Trezoreria SUA a prezentat “bancnotă norocoasă” destinată comunităţii chineze, un dolar cu tiraj limitat dedicat Anului Calului din calendarul astrologic chinezesc.

Începând de miercuri, amatorii pot cumpăra, la preţul de 5,95 dolari, aceste bancnote talisman de 1 dolar, pe internet sau la BEP, unde sunt imprimaţi dolarii, potrivit AFP, citată de Agerpres şi Moldpres..

Cu efigia lui George Washington, ca toate bancnotele de 1 dolar, cele noi au numere de serie speciale care încep cu “8888″, 8 fiind o cifră fastă în cultura chineză, simbol al bogăţiei şi prosperităţii. Fiecare bancnotă este prezentată într-un plic roşu pe care se vede un cal, semnul astrologic chinezesc pentru 2014.

Bancnotele se vând “pe plan naţional şi internaţional. Noi vizăm piaţa chineză”, a explicat, pentru AFP, Kevin Brown, director de marketing al BEP. Există tradiţia ca, cu ocazia noului an chinezesc, la sfîrşitul lunii ianuarie, părinţii să le dea copiilor lor bani într-un plic roşu.

A fost imprimat un tiraj limitat de 88.888 de bancnote ce poartă numărul seriei norocoase. Trezoreria se aşteaptă să încaseze circa 500.000 de dolari datorită acestor vânzări. Acesta este al treisprezecelea an în care Trezoreria emite o bancnotă “norocoasă”, iar cu Anul Calului începe un nou ciclu de douăsprezece semne.

Trezoreria SUA a prezentat “bancnotă norocoasă” destinată comunităţii chineze, un dolar cu tiraj limitat dedicat Anului Calului din calendarul astrologic chinezesc.

Începând de miercuri, amatorii pot cumpăra, la preţul de 5,95 dolari, aceste bancnote talisman de 1 dolar, pe internet sau la BEP, unde sunt imprimaţi dolarii, potrivit AFP, citată de Agerpres şi Moldpres..

Cu efigia lui George Washington, ca toate bancnotele de 1 dolar, cele noi au numere de serie speciale care încep cu “8888″, 8 fiind o cifră fastă în cultura chineză, simbol al bogăţiei şi pr

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 10 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 7 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 13 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 9 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°