Omul Huo nu e chinez de naţionalitate, cum pare după sonoritatea numelui, ci e chinez la fel ca în întrebarea românească: Eşti chinez?
* Alegătorul Huo e majoritar în spaţiul românesc. Când vine de la vot, omul Huo are conştiinţa datoriei împlinite şi e convins că a votat cum trebuie. Spune clar motivul alegerii sale: „Aşa nu se mai poate”. Omul Huo reprezintă electoratul majoritar, care are o expresie emoţională la urne. Votează de fiecare dată contra celor care l-au nemulţumit la nivel perceptual, cenestezic, dacă vreţi, aşa cum broscuţa de la lecţia de biologie reacţionează la stimuli senzitivi. Reacţia lui este: HUOOO! Mama lor!
* Omul Huo nu e chinez de naţionalitate, cum pare după sonoritatea numelui, ci e chinez la fel ca în întrebarea românească: Eşti chinez? Nu înţelege că acele camioane ale mizeriei morale, care se revarsă înainte de alegeri prin „dezvăluiri”, abuzuri şi ilegalităţi, prin lovituri în moalele capului adversarului, nu sunt altceva decât faţete ale corupţiei şi competiţiei politice prost înţelese. Nu înţelege că toate acestea nu duc nicăieri şi dăm înapoi mereu ca racul. Nu înţelege că îl distruge pe unul şi lasă altuia calea mare deschisă la furtişaguri. Şi an de an hoţii o duc tot mai bine. Neînţelegând, el strigă: Huoooo!
* Alegătorul Huo crede în toate manevrele politicianiste ţesute mai mult sau mai puţin abil, cu răbdare de păianjen, pe diverse canale mass-media. El este cel care „pune botu'” la orice, ca să vorbim în limbajul cunoscut îndeobşte de el. Pune botu' la jocurile piramidale cu câştiguri, la milionul lui Cărtărescu, la vila Dante a lui Băsescu cu chiuvete de aur ca şi ale lui Ceauşescu, la recenta „fraudă” a fetei lui Băsescu, astfel că, atunci când este dezvăluită cu adevărat o fraudă, el nu mai este capabil să o perceapă. A fost suficient să intre în funcţiune, de pildă, omul cu laptopul, Valentin Stan, ş