În istoria românească, alături de bărbații care și-au apărat țara și care s-au sacrificat pentru neam și glie s-au aflat, de multe ori, și femeile. Dovadă stau, de exemplu, cele cuprinse pe Columna lui Traian, Doamna Oltea, mama lui Ștefan cel Mare, Doamna Chiajna, singura femeie care a condus o armată într-o bătălie, Doamna Elena Cuza, care s-a remarcat în eliberarea pașoptiștilor moldoveni, precum și Regina Maria. Cea din urmă a jucat un rol covârșitor în războiul întregirii neamului și în consolidarea țării întregite, meritele fiindu-i elogiate chiar și în statele cu care România fusese în conflict.

Regina Maria – comandant onorific

Printre numeroasele activități pe care Regina le-a desfășurat în timpul Primului Război Mondial un loc aparte îl ocupă cele legate de armată – de Vânătorii de Munte. Ideea înființării Vânătorilor de Munte, armată vitală și de elită în cadrul oștirii române, este legată de eșecul campaniei din toamna anului 1916, în care victoria hotărâtoare de pe lanțul carpatin a inamicului s-a datorat tocmai unor astfel de trupe cu o asemenea specializare. Or, în lipsa lor, Marele Cartier General a decis de urgență crearea lor, Școala Militară de Schiori din București transformându-se în Corpul de Vânători de Munte.

Regina Maria a fost aleasă comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, mai ales că Ordinul nr.294 din 3/16 noiembrie 1916, care punea bazele Vânătorilor de Munte prevedea că în rândul lor ”este nevoie de oameni de elită”. Aprecierile armatei în dreptul Reginei au fost unanime, văzându-se în ea simbolul luptei pentru unitatea națională.

Însă momentul înființării Vânătorilor de Munte venea într-o perioadă grea pentru ”Regina Mamă”, care își împărțea acum timpul între leagănul micuțului său fiu, grav bolnav, și căpătâiul generalului Ion Dragalina, rănit de moarte. Dar, în ciuda greutăților și a suferinței sale