După ce atât premierul Victor Ponta, cât şi ministrul pentru Buget, Liviu Dragnea, au declarat săptămâna trecută că benzina nu se va scumpi ca urmare a creşterii accizelor de la 1 ianarie, deoarece preţul petrolului este pe un trend de scădere, Dan Şova, ministrul pentru Mari Proiecte a preluat ideea.
Ieri seară, acesta a declarat la Realitatea Tv că „în condiţiile concrete ale preţului petrolului pe piaţa mondială, care se anunţă în perioada următoare, nu va exista nicio creştere a preţului la litrul de benzină. În condiţiile în care, reamintesc între 2009 şi 2012 preţul la benzină a crescut cu 60% şi acciza, sub blânda îndrumare a domnului Băsescu, cu 40% pe litrul de benzină".
Cu toate acestea, vicepremierul Daniel Chiţoiu admite că va exista o creştere cu 30 – 40 de bani a preţului litrului de benzină, ca urmare a majorării accizelor, în timp ce bezinarii spun că majorarea ar putea fi chiar de 70 de bani.
Victor Ponta ştie cum vor evolua preţurile
Carburanţii nu se vor scumpi de la 1 ianuarie, în urma majorării accizei, deoarece preţul petrolului va scădea pe bursele mondiale, a spus joia trecută premierul Victor Ponta. Practic, ce a scumpit Guvernul prin acciză, va fi compensat de micşorarea preţului petrolului. Argumentul este însă nefondat în condiţiile în care fluctuaţiile barilului de petrol depind de cerere şi ofertă, de posibilele conflicte din Orientul Mijlociu şi, chiar dacă în ultimul timp tariful a scăzut, nimeni nu poate garanta evoluţia viitoare.
Un alt argument adus de Victor Ponta în sprijinul ideii că preţul combustibililor nu va creşte a fost că există şi alte "posibilităţi fiscale" care pot fi discutate cu producătorii. Cum introducerea taxei de 7 eurocenţi pe litru a avut tocmai ideea de a colecta cât mai mulţi la buget, este greu de închipuit că Guvernul va introduce facilităţi fiscale