Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de Dezvoltare Rurală are un nou adjunct

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 4 decembrie 2013 ·

In locul lui Liviu Bulgaru, care a fost suspendat din funcţie, a fost numit Sorin Minciună. El activează de şapte ani în instituţie şi este fratele şefului Direcţiei Judeţene de Drumuri.

Sorin Minciună (foto) va ocupa temporar funcţia de director adjunct la Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Nord-Est Iaşi. Fratele său, Daniel, este şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor din subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. Sorin Minciună va deţine interimatul pe toată perioada suspendării lui Liviu Bulgaru, fostul deţinător al funcţiei. Contactat telefonic de reporterii Ziarului de Iaşi, Sorin Minciună a confirmat informaţia. “Sunt delegat în funcţie timp de şase luni, până pe 30 mai anul următor”, ne-a spus acesta. Sorin Minciună lucrează de şapte ani în cadrul instituţiei, fiind expert în cadrul Biroului de Control al Proiectelor Finalizate, după cum ne-a precizat chiar acesta. Noul şef de la CRDRP IaşI a mai fost delegat şi la Serviciul de Verificare Tehnică din cadrul aceleiaşi instituţii. În vârstă de 33 de ani, Minciună a absolvit cursurile Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, promoţia 2004. Surse din cadrul instituţiei susţin că acesta ar fi apropiat al naţional-liberalilor ieşeni, lucru dezminţit vehement de noul şef de la CRDRP. “Nu am avut legături cu nici un partid politic până acum”, a replicat Minciună. Contactat telefonic, Anghel Ficu, şeful CRDRP Iaşi, ne-a declarat următoarele:. “Sorin Minciună lucrează cam de şapte ani în instituţie. Propunerea a venit din partea mea. M-am consultat cu toţi şefii de servicii din cadrul instituţiei şi pe urmă i-am propus delegarea în funcţie”, a precizat Ficu. La CRDRP Iaşi, delegarea lui Minciună nu a fost singulară. “Eugen Izbaşa a fost delegat ca şef al Serviciului de Verificare Tehnică a dos

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°