Poliţiştii hunedoreni au participat, ieri, la o acţiune complexă, ce a cuprins o serie de percheziţii, pe urmele unor persoane suspectate de furt calificat.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Cluj, împreună cu cei de la inspectoratele judeţene din Timiş şi Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale - IGPR, au efectuat percheziţii la locuinţele a cinci persoane, cu vârste între 23 şi 44 de ani, toate din Timişoara, suspectate de furt calificat şi distrugere.
În fapt, cei cinci sunt suspectaţi că, în acest an, în luna iunie, folosind un card aparţinând unei unităţi bancare, ar fi efectuat mai multe retrageri frauduloase de sume cuprinse între 20 lei şi 1.800 de lei, din ATM-uri situate în Deva, Orăştie, Dobra şi Simeria, dar şi în Alba Iulia, Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj-Napoca şi Oradea.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat se ridică, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar suspecţii depistaţi au fost conduşi la sediul IPJ Cluj, pentru audieri şi luarea măsurilor ce se impun. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Poliţiştii hunedoreni au participat, ieri, la o acţiune complexă, ce a cuprins o serie de percheziţii, pe urmele unor persoane suspectate de furt calificat.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Cluj, împreună cu cei de la inspectoratele judeţene din Timiş şi Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale - IGPR, au efectuat percheziţii la locuinţele a cinci persoane, cu vârste între 23 şi 44 de ani, toate din Timişoara, suspectate de furt calificat şi distrugere.
În fapt, cei cinci sunt suspectaţi că, în acest an, în luna iunie, folosind un card apa