După reînscăunarea, post-referendum, a dlui Băsescu, la Cotroceni, cu sprijinul neprecupeţit al Înaltei Porţi de la Bruxelles, România a intrat într-o fază nouă a devenirii sale postdecembriste - epoca circotecilor politicianiste fără de sfârşit. Pactul de coabitare, scornit de originalul nostru preşedinte, şi cu care dumnealui crede, cum se lăuda deunăzi pe televizor, că a îmbogăţit patrimoniul democraţiei europene şi mondiale, e cadrul mirific pentru punerea în scenă a unor astfel de circoteci. Regizorul, tartorul, farseorul, Hopa-Mitică printre articolele şi paragrafele Constituţiei e, cine altul, decât cetăţenul nostru suprem, care are un fel al lui de a citi şi interpreta, după ureche, Legea fundamentală, taman bine ca să-şi justifice haiduciile politico-instituţionale.
De la referendum încoace, preşedintele nu pregetă să se dea mereu în stambă, ca erou naţional şi străjer neînfricat pe ogorul fertil al democraţiei româneşti şi al iubirii de partie. Săptămânal şi, adeseori, de pe o zi pe alta, domn’ preşedinte iese la rampă, fix pe la ora şase seara şi anunţă poporului ultima trăsnaie care-i trece prin cap. O face fără pic de spririt dubitativ, fără să-i tremure „înalta” conştiinţă, convins, desigur, că el deţine adevărul absolut. În ultimele luni de preşedinţie şi-a luat foarte în serios rolul de vânător sau pândar la erorile, inconsecvenţele şi slăbiciunile guvernului şi parlamentului (dominat de acea nesuferită şi odioasă super-majoritate de peste 70 la sută).
Ultima ispravă, ca să nu-i zicem tâmpenie (nu numai de... rezonanţă naţională, ci şi internaţională pentru că au auzit de ea şi o comentează cancelariile şi pieţele financiare externe) este o lovitură dublă de imagine pe seama respingerii Bugetului pe 2014 şi decizia funambulescă de a nu semna dumnealui Memorandumul negociat şi încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţi