De la gazdele noastre din Câmpulung, am plecat într-o dimineaţă numai soare… fără dinţi… şi nedând crezare celor care ne-asigurau că o să prindem şi o ţâră de zăpadă o dată trecuţi de monumentul de la Mateiaş.
Abia intrasem în decembrie şi încă nu se pomenise omăt adevărat, pe-acolo. Mausoleul eroilor din primul război mondial – grele lupte s-au mai dus în ‘916 prin locurile acelea! – se profila viguros pe cer şi nici un fulg nu "păta" alb imaginea asta. Însă după prima curbă, văile ni s-au arătat presărate cu "pulbere" albă, ca prăjiturile ninse cu zahăr farin în noaptea de An Nou.
Poveşti din bătrâni
Ghemuite în căuşul munţilor, Dragoslavele şi Rucărul urmează apa Dâmboviţei, care aici, în munte, e limpede şi zglobie. Am opri la pod, să urcăm panta ce duce spre locul unde, cândva, fuse casa străbunicilor, dar nu-i timp de zăbavă, căci suntem aşteptaţi departe, în inima culoarului Rucăr-Bran, în locul cunoscut sub numele de Dealul Sasului, acolo unde avea să ne aştepte un interesant experiment culinar…
Dar până la acel să-i zicem fusion gastronomic – bucătărie românească cu inflexiuni franţuzeşti "haute cuisine" - ne lăsăm în voia poveştilor vechi, care ne istorisesc despre o aşezare dacică puternică, cu oameni care au ţinut piept asaltului oştilor lui Traian, despre un castru roman care i-a luat apoi locul, despre timpurile unui Negru Vodă care trecea pe aici, la vânătoare, despre locul cel numit Posada, unde românii ţinură piept lui Carol Robert de Anjou…
Privim stânca învelită în marama de zăpadă, cum sunt muscelencele înfăşurate în pânza subţire e borangic, şi-ncercăm să desluşim vreun colţ de stâncă intrat în nemurire o dată cu cronica pictată de la Viena care istoriseşte despre straşnica bătălie dintre munţi. Pentru câteva clipe, ne pare că le zărim apoi pe femeile de odinioară ale satului, cele puse pe pânză de un Grigoresc