Avem o bucătărie gustoasă, cu mâncăruri care merită savurate și pomenite. Însă puține restaurante unde să te poți bucura de ea și unde s-o poți lăuda străinilor
Românii sunt un popor de oameni ospitalieri. Aceasta este convingerea cu care am crescut, și cumva am știut că-i o vorbă dreaptă, nu un artificiu născut în laboratoarele propagandei comuniste. Pentru că, nu de puține ori, mi-a fost dat să fiu așezat la masă într-o casă de oameni pe care nu-i cunoșteam prea bine sau deloc, să fiu „omenit“, cum se mai spune pe la noi, prin gesturi spontane, naturale, de mărinimie. Cred că ospitalitatea face parte din pachetul nostru genetic și mai cred că ea ne-a fost lăsată de Dumnezeu, nu întâmplător, cu o bucătărie care este croită parcă pentru „omenit“. Mâncarea românească este gustoasă, îndestulătoare, sățioasă. N-am întâlnit un oaspete străin care să nu o pomenească cu poftă sau să o laude mai mult sau mai puțin zgomotos. O altă revelație pentru străini este țuica de prună sau palinca, băutura care-ți încrețește stomacul înainte de ospăț, și vinul nostru, care nu-i printre cele mai lăudate ale lumii, dar rimează de minune cu mâncarea, e gustos și potrivit pentru mese întinse și îmbelșugate.
Nu întâmplător restaurantele cu specific românesc așezate în zone turistice prosperă. Oaspeții străini, fie că se află în vacanță, fie într-o călătorie de afaceri, vor vrea să guste măcar o dată bucătăria locală. Și vor vrea să primească întreaga poveste care însoțește, în mod obișnuit, o astfel de exeperiență. Culorile, mirosurile și sunetele locului. Imagini sau scene întregi pe care le vor duce cu ei înapoi acasă și care vor zugravi imaginea cea frumoasă a României.
Acesta-i și motivul pentru care restaurantele românești care știu să vândă întreaga poveste, cu atenție mare la detalii, au succes. Crama Domnească este unul dintre ele. Așezată
