Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Swoboda/Aderarea la Schengen: 'Nu sunt foarte optimist că în prima jumătate a lui 2014 putem ajunge la o soluție'

Publicat in Revista22, joi 5 decembrie 2013 ·

Miniştrii de Interne vor discuta, joi, la JAI, despre "situaţia la zi" a aplicării dispoziţiilor Schengen de către România şi Bulgaria, fiind exclus un vot privind aderarea celor două ţări, în condiţiile în care există state care se opun, a decis, miercuri, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, informeaza Mediafax.

COREPER II (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) a stabilit formula finală a discuţiilor privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen la reuniunea Justiţie şi Afaceri Interne de joi. Astfel, s-a decis ca miniştrii de interne să discute despre "situaţia la zi" a dosarului, formulă ce exclude orice fel de decizie privind aderarea celor două ţări.

Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Radu Stroe va participa la Consiliul JAI, unde participanţii vor discuta despre "cadrul legislativ necesar aplicării integrale a dispoziţiilor acquis-ului Schengen pentru România şi Bulgaria".

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţia lituaniene a UE, Vykintas Pugaciauskas, a declarat, la 28 noiembrie, pentru MEDIAFAX, că discuţia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, programată pentru reuniunea COREPER II din 27 noiembrie, a fost amânată pentru 4 decembrie, după ce Bucureştiul a cerut mai mult timp pentru a discuta cu statele membre.

La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la Bucureşti a precizat că poziţia Olandei faţă de aderarea celor două ţări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp.

"Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Olandei", a comunicat misiunea diplomatică, reamintind că Guvernul de la Haga "va aştepta raportul MCV înainte de a-şi stabili, în strânsă cooperare cu alte state membre, poziţia sa privind aderarea (României şi Bulgariei) la Schengen".

Raportul MCV urmează să fie publicat în ianuarie 2014.

Președintele grupului S&D din Parlamentul European (PE), Hannes Swoboda, a decla

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 27 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 51 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°