Premierul Victor Ponta i-a adresat, joi seara, o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care ii cere sa promulge "cu celeritate, pentru a intra cat mai rapid in vigoare", Legea ce prevede reducerea la 30% a pragului de participare pentru validarea unui referendum, declarata constitutionala de CCR. "In prezent, dupa aceasta decizie a Curtii Constitutionale, nu mai exista nici un motiv si nu mai aveti la dispozitie nici un subterfugiu legal in spatele caruia sa va puteti ascunde, in intentia explicita de a bloca aplicarea sa", i-a scris premierul sefului statului.
Scrisoarea deschisa a premierului Victor Ponta catre presedintele Traian Basescu:
Stimate domnule Presedinte,
Avand in vedere decizia nr. 471, din 14 noiembrie 2013 a Curtii Constitutionale, publicata ieri, cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr3/2000, privind organizarea si desfasurarea referendumului, prin care se resping obiectiile de neconstitutionalitate pe care le-ati formulat, va rog sa promulgati cu celeritate legea, pentru a intra cat mai rapid in vigoare.
In prezent, dupa aceasta decizie a Curtii Constitutionale, nu mai exista nici un motiv si nu mai aveti la dispozitie nici un subterfugiu legal in spatele caruia sa va puteti ascunde, in intentia explicita de a bloca aplicarea sa.
Au trecut deja aproape 7 luni de cand tergiversati promulgarea acestei legi, in ciuda faptului ca, in doua randuri, Curtea Constitutionala a respins sesizarile facute cu privire la aceasta lege.
Va reamintesc ca modificarile la legea referendumului (L3/2000) au fost adoptate pentru prima data pe 29 mai, de Camera Deputatilor, camera decizionala in acest caz. Ulterior, au venit completarile CCR, pe 26 iunie, care au fost incluse in lege, dupa ce s-a respins ca neintemeiata prima obiectie