Profesionişti din domeniul apelor şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale au participat joi, 5 decembrie, la sărbătorirea unui secol de la construirea primului baraj de priză din Târgu-Mureş, eveniment găzduit de Sala „Europa” a Hotelului „Grand”.
Invitaţii, salutaţi de Ervin Molnar
Gazda manifestării a fost Ervin Molnar, directorul Administraţiei Bazinală de Apă (ABA) Mureş, care a urat bun venit invitaţilor, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă. „În contextul în care Administraţia Naţională a Apelor Române a sărbătorit în cursul acestui an 100 de ani, un secol de activitate în domeniul gospodăririi apelor, ţin neaparat să le mulţumesc celor care şi-au alocat timp pentru a participa la acest eveniment special”, a afirmat Ervin Molnar.
Colaborare cu autorităţile locale şi judeţene
Prezent în prezidiu, Vasile Pintilie, directorul general al Apelor Române, a subliniat importanţa colabărării cu administraţiile locale şi judeţene în misiunea de ocrotire a populaţiei împotriva inundaţiilor. „Noi toţi trebuie să înţelegem că doar împreună, administraţii locale, administraţii judeţene, la nivel de Guvern, factori politici deosebiţi trebuie să ne conjugăm eforturile pentru ca acest domeniu să fie nemuritor, iar noi să putem să realizăm apărarea, mai ales în situaţiile apelor mari sau chiar în situaţia apelor mici”, a menţionat Vasile Pintilie.
ABA Mureş, o instituţie onorabilă
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, s-a declarat mândru de faptul că ABA Mureş reprezintă locul unde numeroşi specialişti s-au format şi au performat în domeniul Apelor. „Este o onoare şi în acelaşi timp de datoria noastră să vă urăm succes. Aniversarea de astăzi a celor 100 de ani pentru mine este un prilej bun să vă spun că sunt mândru în primul rând că sunt târgumureşean, sunt mândru în al doilea rând cu oamenii pe