Copii şi oameni mari, lustruiţi-vă de zor cizmele, ghetele sau pantofii, după caz, şi lăsaţi-le la îndemâna Mosului! În noaptea de 5 spre 6 decembrie, toată lumea îşi pune ghetuţele lustruite la fereastră.
Legenda spune că Mos Nicolae vine noaptea, încărcat cu daruri, iar celor care nu au fost cuminţi le lasă un băţ. Serbat la 6 decembrie, atât de Biserica Ortodoxă, cât si de cea Catolică, patron al Greciei, Rusiei, precum şi al multor oraşe din apusul Europei, Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.
O scăriţă
Sfântul Nicolae a intrat în mitologia infantilă încă din Evul Mediu, ziua de 6 decembrie fiind un fel de bilanţ al faptelor bune şi rele, pe care Sfântul le răsplăteşte sau le pedepseşte. Poveşti despre Moşul Sfânt circulă în toată lumea. Unele imagini îl reprezintă purtând o scăriţă, cu ajutorul căreia pătrunde, pe horn, în casele copiilor. În Finlanda, sărbătorirea Moşului se confundă cu festivalul de iarnă Joulupukki, atunci când se împart daruri pentru îmblânzirea spiritelor întunericului. În Grecia este cunoscut sub numele "Hagios Nikolaus". În America este reprezentat ca un moş înalt şi slab, opusul lui Moş Crăciun cel rotofei. Conform numai uneia dintre „poveştile” care circulă despre Moş Nicolae şi care se pierde în negura timpului, Moş Nicolae şi Moş Crăciun erau una şi aceeaşi persoană, iar acest „Moş universal” avea haine verzi, asemeni elfilor.
A fost ales
Datorită multelor minuni pe care le-a săvârsit este supranumit "Făcătorul de Minuni" (Taumaturgul). Şi-a dăruit averea săracilor, data naşterii sale este necunoscută, dar se cunoaşte data morţii – 6 decembrie, în jurul anului 280 d.Hr. S-a născut într-o familie bogată din Patara (Asia Mică). După moartea părintilor a devenit preot, s-a lepădat de avere, pe care a dăruit-o săracilor, şi a plecat către Pa