Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim: Greviştii foamei continuă protestul şi vin la Bucureşti pentru discuţii la Guvern

Publicat in Revista22, joi 5 decembrie 2013 ·

Cei opt salariaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea care luni au intrat în greva foamei continuă protestul, joi, pentru a patra zi consecutiv, iar în cursul acestei zile vor merge la Bucureşti pentru o discuţie cu reprezentanţi ai Guvernului, afirmă liderul sindical Corneliu Cernev.

Starea de sănătate a celor opt angajaţi ai Oltchim care luni au intrat în greva foamei este "în limite acceptabile", a declarat, joi, liderul sindicatului Victoria Oltchim, Corneliu Cernev.

Potrivit acestuia, cei opt grevişti ai foamei vor merge la Bucureşti, în cursul acestei zile, la o discuţie cu reprezentanţi ai Guvernului.

Cernev a precizatcă a fost informat că vor discuta cu ministrul delegat pentru Dialog Social Doina Pană.

Întrebat care este principalul mesaj pe care sindicaliştii şi angajaţii de la Oltchim îl vor transmite reprezentanţilor Guvernului, Cenerv a spus că nu este vorba despre revendicări salariale, ci în principal despre situaţia combinatului: "Principalul nostru mesaj este că la Oltchim lucrurile nu s-au schimbat radical, combiantul e pe marginea prăpastiei şi există oricând riscul ca acest combinat să se oprească, iar atunci nu ar pierde numai salariaţii, ar pierde şi statul, pentru cã una e să vinzi un combinat în stare de funcţionare şi alta e să vinzi unul oprit".

Aproximativ o sută de salariaţi ai Oltchim din Râmnicu Vâlcea au declanşat, luni, un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii". Ulterior, zece dintre angajaţi au intrat în greva foamei, doi dintre ei renunţând la protest în acceaşi zi.

Liderul sindical Corneliu Cernev afirma că principala nemulţumire este că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plă

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 48 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum 48 minute
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 29 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Anglia învinge cu moţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 19 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 36 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

Avertisment al Salvamont Braşov: Ciobanii au început să ducă oile la vale / Recomandăm turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov avertizează turiştii asupra pericolului câinilor agresivi care însoţesc turmele de oi şi le cer să evite stânele şi zonele cu câini agresivi. ”Astăzi, salvatorii montani din cadrul formaţiei Salvamont Victoria a Serviciului

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°